Cu paşi mărunţi, dar siguri, aşa se constuieşte strategia PMP pentru alegerile locale în Clisura Dunării

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Deși este o voce tânără în spectrul politic din Caraș-Severin, liderul județean al Partidului Mișcarea Populară, Ionuț Popovici, nu se avântă în tot soiul de declarații cu privire la alegerile locale de anul viitor și asta pentru că, spune acesta, „în politică, ce e azi nu e mâine”.

Nemulțumit de rezultatele obținute în zona Clisurii Dunării în cadrul celor două seturi de alegeri din acest an, însă bucuros că „oameni minunați din zonă” s-au alăturat Partidului Mișcarea Populară, Popovici nu a vrut să divulge cine sunt candidații nominalizați să intre în cursa pentru scaunul de edil-șef, întrucât încă se poartă discuții pe această temă, asta pentru a nu mai repeta istoria rezultatelor obținute la alegerile din 2019.

„E prematur să discutăm despre acest aspect. Încă se construiește, încă sunt discuții cu colegii noștri din zonă, iar decizia cea mai bună, sigur, o vor lua ei. Întotdeauna am fost la dispoziția colegilor mei și am lăsat la aprecierea lor să stabilească candidații pentru că ei cunosc mult mai bine, chiar și decât mine, zona sau comunitatea din care fac parte.”, a punctat liderul PMP Caraș-Severin pentru expressdebanat.ro.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Referitor la posibilitatea ca organizațiile locale PMP din Clisură să ia în calcul varianta unor alianțe locale în ceea ce privește evenimentul politic din luna iunie a anului viitor, o decizie deja pusă pe hârtie, mai ales în orașul Moldova Nouă, președintele județean al PMP-iștilor a ținut să clarifice: „Dacă se va pune problema ca noi să facem o alianță politică, vă asigur că la noi în partid domină principiul democrației. Hotărârea nu o voi lua eu, o voi lua împreună cu toți colegii mei. Pe de altă parte, cred că e totuși o dovadă de lipsă de experiență în politică să spui, cu mai bine de șase luni înainte de alegerile locale, că vei face o alianță. De ce? Pentru că, în politică, se poate orice și, în politică, ce e azi nu e mâine”.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/