Sunt cuvintele pe care Gheorghe Prăsnescu, primarul PSD al comunei Cărbunari, i le-a adresat președintelui PSD al Consiliului Județean Caraș-Severin, căruia i-a solicitat totodată demisia...
Semenicul, Gărâna și Văliugul vor fi legate de un păienjeniș de pârtii de schi și snowboard, ceva ce părea imposibil într-o zonă care a cunoscut...
Fenomenele meteo periculoase anunțate de ANM pentru intervalul 22.10 – 01.00 au provocat deja destule pagube în mai multe localități din Caraș-Severin! Meteorologii au anunțat...
Cărășenii primesc salarii cuprinse între 1.850 şi 2.000 de lei, potrivit celor mai recente date oficiale! La nivel teritorial, numai în Bucureşti, Cluj, Ilfov, Sibiu,...
Mi-am permis patru zile de evadare din cele ce mi se întâmplă zi de zi. Adică, am lăsat birtul şi scrisul la ziar, mi-am luat...
Haos total în privința obținerii autorizațiilor de securitate la incendiu în rândul unităților de învățământ din Caraș-Severin și nu numai. În județ, 37 de școli,...
După ce fostul ministru al Transporturilor, Dan Șova, a susținut că drumurile din Caraș-Severin nu sunt chiar atât de proaste pe cât vedem noi, iar...
Interes zero din partea cărășenilor față de centrala termoelectrică de la Kostolac, cea pe care Serbia vrea să o extindă aproape de granița cu România....
O informație venită de la surse bine înfipte în PSD dezvăluie numele noului inspector școlar general al județului. Plimbat ba pe la Prefectură, ba pe...
Șomajul reprezintă o problemă majoră în România, însă, surprinzător, există țări în Uniunea Europeană cu o rată chiar și de 4 ori mai mare! În...
Ion Mocioalcă a dat o grea lovitură organizației județene PNL Caraș-Severin obținând semnătura unui om foarte important pe care liberalii s-au bazat în ultimii ani!...
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul ID/IFR și e-Learning (CeL – fostul Centru de Învățământ la Distanță) organizează și desfășoară în perioada următoare admiterea pentru programele...
Curtea de Conturi a constatat la nivelul anului școlar 2015-2016 plăți nelegale efectuate în Programul Național „Laptele și cornul” de către Consiliul Județean Caraș-Severin, plăți...
Liderul PSD Caraș-Severin spune că demersul lui Ludovic Orban prin care urmărește să împiedice trecerea parlamentarilor de la un partid la altul este de fapt...
Fostul lider al Consiliului Județean Caraș-Severin și al PDL-ului a criticat în termeni duri acțiunile organelor de cercetare penală și a vorbit despre poliție politică...
În ultima zi a lunii august, județul Caraș-Severin va găzdui o întâlnire transfrontalieră cu autorități din România și Serbia, dar și cu publicul interesat de...
CERT-RO avertizează utilizatorii aplicației de mesagerie Facebook Messenger că sunt vizați de o campanie de răspândire de malware prin intermediul unor mesaje care îi îndeamnă...
Un ordin al Ministerului Afacerilor Interne este ignorat de 80% dintre primăriile din Caraș-Severin. Acestea au obligația de a depune actele pentru înființarea serviciilor voluntare...
Stingerea conflictului dintre președintele PSD și fostul premier, cărășeanul Sorin Grindeanu, exclus din partid pentru că refuzase să plece de la Palatul Victoria, e tot...
Mi-am propus să vă întreb dacă aţi avut ceva secunde disponibile în ultima vreme pentru a vă întreba în ce fel de lume trăim. Eu...
Un document oficial al Consiliului Județean Caraș-Severin oferit pe sub mână senatorului Marcel Vela l-a determinat pe acesta să declanșeze un atac furibund la adresa...
Oameni care dorm noaptea pe jos sau în mașină, cozi de zeci de persoane și nervi întinși la maximum. Asta e umilința la care sunt...
Codul portocaliu intrat în vigoare seara trecută și-a făcut simțită prezența cu vârf și îndesat în Caraș-Severin. Mai mulți copaci au fost puși la pământ...
PD, PD-L, PNL, PSRo și, mai nou, Pro România. Este traseul politic al omului de afaceri Sorin Simescu, care adună acum adepți ai formațiunii înființate...
Astăzi a avut loc Adunarea Generală a Aquacaraș, operatorul de apă și canalizare din județul Caraș-Severin. De câteva luni, luptele dintre PSD și PNL cu...
Chiar nu ştiu cum să îmi explic serile romanţate ale liderilor minunatului nostru judeţ. Primul impuls este să o dau pe seama tinereţii şi să...
Canicula impune noi restricții de circulație pe drumurile din județele afectate de codul portocaliu emis de meteorologi. Printre acestea se numără și județul Caraș-Severin. Circulația...
Prezent la Reșița într-o vizită de lucru, Mihai Fifor, ministrul Economiei, a susținut și o conferință de presă în cadrul căreia a confirmat eforturile făcute...
Președintele Consiliului Național al PSD, Mihai Fifor, ministrul economiei, prezent astăzi la Reșița, a ținut să pună punct oricăror speculații cu privire la posibila debarcare...
Internetul e tot mai plin în ultima vreme de fotografii și imagini video din timpul unor beții crunte făcute de lideri ai administrației județene, iar...
Parlamentarul PNL e fascinat de frumusețile Banatului de munte, pe care îl promovează prezentând pe pagina sa de Facebook toate locurile minunate pe care le-a...
Se pare că în Caraș-Severin devine o modă declararea de animale fictive. Dacă zilele trecute scriam despre isprăvile latifundiarului Vasile Sauca din Buchin, zilele acestea...
În 05 mai 2025, Michelini Service Reșița a dat prima cheie către drumul numit încredere. Un drum început cu emoție, cu viziune și cu un om care a decis...