UPDATE 3. Situație de criză în Banat! Mașini în șanț, copaci căzuți pe autoturisme și zeci de localități fără curent electric!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Ninge de mai bine de 24 de ore în Banat, iar urmările sunt dezastruoase. Zeci de accidente, copaci și stâlpi de electricitate puși la pământ de greutatea zăpezii și mii de oameni rămași fără curent electric. Și ninsoarea nu dă semne că s-ar opri…

Așa cum știm deja, prima ninsoare abundentă i-a luat pe mulți prin surprindere. Fie că vorbim despre drumurile județene, naționale sau cele din interiorul localităților, toate au pus serios la încercare abilitățile șoferilor, fie ei și profesioniști. Așa se face că în Caraș-Severin și Timiș zeci de mașini au ajuns în șanț, în timp ce altele s-au ciocnit după ce au derapat pe carosabilul acoperit de zăpadă, „fărâmiturile” de nisip și sare fiind practic inutile.

În Caraș-Severin, pompierii au fost în alertă în permanență. Bilanțul intervențiilor și misiunilor în prima zi de cod portocaliu a fost următorul: 13 intervenții pentru degajarea unor copaci căzuți pe carosabil; 6 intervenții pentru degajarea unor copaci prăbușiți peste autoturisme în Reșița; 3 intervenții pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, în cazul a trei stâlpi de curent, care s-au prăbușit, unul dintre ei avariind un autoturism, în Reșița; misiuni de patrulare efectuate de către subunitățile de intervenție pentru identificarea eventualelor persoane fără adăpost, în pericol să ajungă în stare de hipotermie din cauza condițiilor meteorologice periculoase; misiuni de verificare a modului în care se asigură permanența la nivelul primăriilor din județ, desfășurate de către personalul din cadrul Inspecției de Prevenire.

CITEȘTE ȘI: 60 de intervenții în județul Timiș! Accidente, copaci căzuți și localități fără curent! Echipajele de deszăpezire din Timișoara nu fac față! [VIDEO]

La compania de distribuție a energiei electrice Enel a fost declarată stare de criză, în această dimineață, la ora 8, asta după ce, în regiunea Banat, au fost declarate nefuncționale 5 linii electrice de înaltă tensiune: L110 kV Lugoj-Făget, L110 kV Iaz-Nădrag, L 110 kV Câlnic-Câlnicel, L110 kV Bocșa-Gătaia, L110 Kv Reșița-ICMR (circuit 2). Totodată, este nefuncțională stația de transformare Făget.

– în judeţul Timiș, erau nealimentate 46 linii electrice aeriene de medie tensiune parțial, fiind afectate 60 de localităţi.

– în județul Caraș Severin erau nealimentate 29 de linii electrice aeriene de medie tensiune parțial, fiind afectate 42 de localităţi. Printre localitățile în cauză se numără: Berzovia, Bocșa, Bolvașnița, Bozovici, Brebu, Buchin, Caransebeș, Carașova, Ciudanovița, Doclin, Dognecea, Ezeriș, Fîrliug, Forotic, Glimboca, Goruia, Lupac, Obreja, Ocna de Fier, Oravița, Oțelu Roșu, Păltiniș, Ramna, Rusca Montană, Sacu, Șopotu Nou, Târnova, Ticvaniu Mare, Turnu Ruieni, Stațiunea Semenic, Vărădia, Vermeș, Zăvoi și Zorlențu Mare.

UPDATE, ora 20.17

Potrivit E-Distribuție Banat, la ora 18.00 situația era următoarea:

– în regiunea Banat sunt nefuncționale 8 linii electrice de înaltă tensiune: L110 kV Lugoj-Făget, L110 kV Iaz-Nădrag, L110 kV Bocșa-Câlnic, L110 kV Reșița-ICMR (circuit 2), L110 kV Timișoara-Buziaș, L110 kV Vârfuri-Sebiș, L110Kv Iaz-Oțelu Roșu, L110 Lipova-CFR Vărădia. Totodată sunt nefuncționale stațiile de transformare 110kV/MT Lugoj, Făget, Nădrag, IURT Lugoj, CFR Lugoj (preluat consumul pe alte linii de medie tensiune), Sebiș (preluat consumul pe alte linii de medie tensiune).

promovare banner maxagro Muzeul TM

– în judeţul Timiș erau nealimentate 50 de linii electrice aeriene de medie tensiune parțial, fiind afectate 54 de localităţi.

– în județul Caraș-Severin erau nealimentate 38 de linii electrice aeriene de medie tensiune parțial, fiind afectate 44 de localităţi.

În teren se află 91 de echipe de intervenție ale E-Distribuție Banat și ale contractorilor care continuă să lucreze pentru restabilirea în cel mai scurt timp posibil a alimentării cu energie electrică a consumatorilor, ne asigură reprezentanţii companiei.

UPDATE 2, ora 20.51

ISU Semenic informează că patru grupuri electrogene de capacitate 450 KVA, primite în sprijin de la ISU GJ, DJ, MH și VL, și unul de la ISU CS vor fi montate în această seară pentru a asigura energia electrică la localitățile Marga, Doman, Târnova, Fîrliug și la Spitalul Oraviţa (rezervă).

UPDATE 3, ora 21.45

Grupul electrogen repartizat inițial ca rezervă la Spitalul Oraviţa, precizează ISU Semenic, va fi montat la Sacu, pentru a asigura alimentarea cu energie electrică.

Sursă foto: Tractăm orice

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/