După nenumărate expediții, de-a dreptul periculoase, la care a participat începând cu anul 2016, hunedoreanul Avram Iancu vine la Moldova Nouă pentru a doborî un...
În momentul în care un dascăl ajunge să ocupe scaunul de edil-șef, atragerea investițiilor în mediul educațional devine o prioritate! O demonstrează chiar primarul comunei...
Loialitatea sârbă din Măcești a dat dovadă, încă o dată, în cadrul „Macovcanski Petrovdan”, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție, că românii și sârbii...
Primul retailer de bricolaj din zonă, Casa Alex Oravița, cel care a pus punct calvarului orăvițenilor și locuitorilor din Clisura Dunării (nevoiți să bată drumurile...
Începând din această lună, operatorul SC IONELA SRL se va ocupa de colectarea deșeurilor în orașul Oravița. În prima zi a lunii iulie, Primăria Oravița...
Oraşul Moldova Nouă se-ndreaptă pe zi ce trece către materializarea ideii de staţiune turistică. Iar unul din pilonii de susţinere a acestui lucru este dat...
Orașul de la malul Dunării încearcă să pună ordine în problema câinilor fără stăpân. Astfel, pentru a ține în frâu situația, pe lângă organizarea campaniilor...
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a făcut schimbări în ultima vreme la șefia a două unități de parchet din Caraș-Severin! Adrian Stamatin...
Independența primarului Adrian Torma parcă le-ar surâde politicienilor de la malul Dunării. Pacea și înțelegerea au dominat cea mai recentă ședință de Consiliu Local, fapt...
Comunitatea sârbă din Măcești se pregătește din nou de sărbătoare. Conform calendarului iulian, data de 12 iulie corespunde cu celebrarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel....
Grupul Statelor contra Corupţiei (GRECO) a anunțat oficial că România a înregistrat progrese insuficiente în combaterea corupţiei și și-a exprimat îngrijorarea cu privire la refuzul...
Excluderea din PNL a lui Adrian Torma nu e un capitol încheiat, mai ales după ce s-a aflat că decizia finală aparține Comitetului Director Județean...
Lucrările înaintează foarte greu pe drumul ce leagă Moravița de Oravița. Asta în timp ce pe tronsonul dintre Socol și Pojejena reabilitarea drumului ar putea...
Luna iulie a venit cu o nouă campanie de sterilizare gratuită a patrupedelor în oraşul de la malul Dunării, acţiune susţinută de Primăria Moldova Nouă,...
Liberalii cărășeni continuă să se facă de râs după încercările sortite eșecului de a schimba conducerea Consiliului Județean, după ce au dat afară din partid...
O nouă ediţie a competiţiei sportive cu peste 4 decenii de tradiţie e gata să-nceapă în oraşul de la malul Dunării. Terenul Liceului Tehnologic „Clisura...
Emoții mari pentru elevii din Timiș și Caraș-Severin. S-au afișat rezultatele Bacalaureatului! Peste 5.000 de tineri din cele două județe au susținut, în acest an,...
Bugetul comunei din Caraș-Severin este la fel de subțire și în privința acoperirii cofinanțărilor proiectelor și a contribuțiilor. Banii primiți pe anul acesta nu reușesc...
Se anunță câteva ore bune de ploaie serioasă în Banat. Meteorologii au emis un cod galben și un altul portocaliu care vor rămâne în vigoare...
Muzica balcanică va zgudui întreaga Clisură a Dunării, în cadrul festivalului „Berzasca Balkan Fest”. Peste doar o lună, comuna Berzasca va fi gazda unui eveniment...
Dacă în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local din luna mai social-democraţii au transformat toate proiectele care aveau nevoie de două treimi din voturi într-un...
Despărțite de doar 100 de kilometri, reședințele județelor din Banat sunt la distanță foarte mare unul de celălalt în ceea ce privește salariul mediu. București,...
Spitalul din Clisura Dunării are o asociație non-guvernamentală, intitulată „Asociația pentru Spitalul Orășenesc Moldova Nouă”, prin care, atât persoanele juridice, cât și cele fizice, pot...
Spectrul politic de la malul Dunării devine pe zi ce trece tot mai interesant! Și asta pentru că oamenilor din Moldova Nouă le este dat...
Cunoscutul avocat timișoarean Cosmin Bolosin anunță punerea în libertate a lui Liviu Dragnea, fostul șef PSD care se află acum încarcerat la Rahova! „Avocatul hoților”...
Politica și fotbalul par să aibă tot mai multe lucruri în comun. De obicei, cel mai bun jucător al unei echipe devine curtat de nenumărați...
Parlamentarul cărășean e coinițiator al unui proiect de modificare a art.50 din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei! Alături de colegii săi senatori, Emanuel Botnariu...
Proiectul iniţiat de Primăria Moldova Nouă, împreună cu operatorul de salubritate SC IONELA SRL, privind colectarea selectivă a deşeurilor utilizatorilor care stau la case, continuă...
Cei mai titrați pescari din Piatra Neamț, Bacău, Galați au fost prezenți pe faleza Dunării, în cadrul unui concurs de pescuit, organizat cu ocazia celei...
Curiozitatea, misterul și, nu în ultimul rând, magia au fost motivele pentru care sala Casei de Cultură Moldova Nouă fost aproape plină de copii și...
Instituția culturală a comunității sârbe de pe raza UAT-ului Moldova Nouă se pregătește să îmbrace straie noi. În cadrul celei mai recente ședințe ordinare a...
Nu e vrăjitorie! Semifinalistul „Românii au talent”, Alexandru Marcu, recunoscut sub numele de Trei de Treflă, vine la Casa de Cultură Moldova Nouă! Instituţia culturală...
PNL Timiș este supus unui „adevărat desant” pentru a accepta o înțelegere prin care USR ar obține Primăria Timișoara, susține președintele PSD Timiș. Alfred Simonis îl acuză pe liderul...
Cocaină de 60.000 de euro, tranzacționată la Caransebeș. Suspecții au ajuns în fața procurorilor
ANAF avertizează: Atenție la site-urile false care încearcă să fure date personale și bancare!
Siegfried Mureșan: România merită un guvern mult mai bun decât ceea ce ni se propune acum
Strada Bârzavei din Reșița rămâne fără apă. Aquacaraș intervine!
Târg de toamnă în Fabric. Ateliere creative și un cartier care își caută identitatea
Nelu Popa, acuzat de șantaj și imixtiune politică în concursul pentru șefia CJAS Caraș-Severin!
La Teatrul de Vest din Reșița, octombrie se trăiește în lumea poveștilor
Guvernul Niculescu promite să finalizeze spitalul pentru mari arși de la Timișoara!
Spitalul din Reșița are manager de nota 9,28! Amputează datoriile și schimbă radical „tratamentul”!
Minor scos dintr-o fântână fără apă, în ultimul moment, de pompierii din Reșița
Guvernul Niculescu. Lista miniștrilor și calendarul învestirii
Tatăl și fratele elevului implicați în bătaia de la Gimnazială 15 din Timișoara, arestați preventiv
Plujar, despre propunerile PSD pentru noul Guvern: „O veritabilă tragi-comedie politică”
USR decide vineri dacă susține Guvernul Luca Niculescu, după ce liderul formațiunii, Dominic Fritz, a anunțat că va propune un vot împotrivă. Comitetul Politic al USR se întrunește vineri,...
Guvernul Niculescu. Lista miniștrilor și calendarul învestirii
Luca Niculescu depune azi programul de guvernare și lista miniștrilor. Când se votează
USR nu votează Guvernul Niculescu. Fritz cere întoarcerea „la oameni și la urne”
PSD intră la guvernare. Cine sunt cei 11 miniștri și ce vrea Grindeanu în schimb