Două săptămâni de campanie pentru prevenirea riscurilor în rândul elevilor. Drogurile rămân principala țintă

Stiri Timisoara si Resita banner cu energie geotermala

Începutul anului școlar 2019-2020 coincide cu desfășurarea campaniilor de prevenire a riscurilor în rândul tinerilor, o acțiune care se va desfășura timp de două săptămâni la nivel național, în cadrul fiecărei unități de învățământ.

Printr-o dispoziție dată de Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, reprezentanții Inspectoratelor Școlare, în parteneriat cu reprezentanți din cadrul agențiilor antidrog, cu reprezentanți din cadrul Poliției, Jandarmeriei, Poliției de Frontieră, dar și ai celor din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență se vor deplasa în fiecare unitate de învățământ din țară, scopul principal al acestui demers fiind preîntâmpinarea anumitor situații delicate cu care se pot confrunta elevii.

Demarare acestor campanii este extrem de benefică mai ales în rândul copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, tinerii rămânând astfel în grija bunicilor sau a altor persoane. Astfel de acțiuni, menționează Ion Moatăr, purtător de cuvânt al ISJ CS, au fost demarate și „în anii școlari trecuți, colegii noștri din instituțiile de învățământ beneficiind de tot suportul în derularea activităților extrașcolare, proiecte care să vină în sprijinul copiilor, proiecte în urma cărora noi să putem veni în întâmpinarea problemelor lor”.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro Stiri cu Muzeul din Timisoara

În prezent, cel mai mare dușman al tinerilor îl reprezintă drogurile. Cu toate că nu a negat existența consumului de droguri în rândul tinerilor, Moatăr este de părere că aceste lucruri pot fi ținute în frâu prin intermediul unei monitorizări atât din partea dascălilor, care sunt instruiți să recunoască schimbările de comportament în acest caz, cât și din partea agențiilor antidrog.

Stiri si Publicitate, joburi in Timisoara si Resita STPT job 1000x200 Stiri si Publicitate in Timisoara si Resita 1000x100 edb
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/