„Pleacă doar Nedelcea! Președintele Hurduzeu rămâne să facă performanță, să avem în sfârșit drumuri județene!”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Șefa PSD Caraș-Severin a criticat managementul de la nivelul Consiliului Județean, dar dă asigurări că președintele Silviu Hurduzeu are în continuare tot sprijinul partidului.

Hurduzeu n-a fost deloc de acord cu eliminarea din CJ a unui număr de patru consilieri PSD și a vicepreședintelui Flavius Nedelcea, consecință a unei decizii politice luate în forurile partidului. A explicat că a lucrat foarte bine cu toți cei cinci și că nu sunt motive, în opinia sa, pentru astfel de decizii radicale. Marea majoritate din PSD a hotărât însă altceva, iar acum mâna președintelui CJ e forțată se semneze proiectele de hotărâre prin care se vor vacanta locurile respective. Luminița Jivan susține pe de altă parte că ea și partidul n-au avut de ales. Abaterile celor în cauză au fost mult prea grave, de netolerat. „Domnul Nedelcea a hotărât să nu se supună deciziilor partidului, a ales să conteste decizia majorității. Ne dorim o mai bună colaborare cu Consiliul Județean, ne dorim un Consiliu Județean, care e totuși politic, cât se poate de profesionist, de bine organizat, să putem colabora, unul performant. Cetățenii acestui județ, din păcate, nu pot spune că în Consiliul Județean, în momentul de față, se face performanță!”, a declarat președintele PSD Caraș-Severin.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Să fie această afirmație un avertisment pentru președintele Hurduzeu?! „Sub nicio formă nu urmează domnul Hurduzeu, dumnealui trebuie să-și vadă de treabă la fel cum a făcut-o până acum, să-și efiecientizeze echipa și să facă performanță. Președintele CJ va trebui să respecte decizia CEx-ului județean și a Biroului Permanent, să pună pe ordinea de zi retragerea și numirea noilor consilieri județeni. Îmi doresc o organizație eficientă pentru cărășeni. Eu am încercat să mai dau șanse și reșanse, dar degeaba. Îmi doresc să construiesc ceva sănătos pentru cărășeni. Eu nu fac afaceri pe persoană fizică aici. Dacă trebuie să iau decizii radicale, voi lua, pentru că mi le asum! Îmi doresc să avem o organizație performantă, nu mai vreau să fiu văzută la București ca ruda săracă a vecinilor mei. Vreau să mă duc ca președinte al unei organizații puternice, care face ceva, nu care are clanuri și clănulețe!”, a mai afirmat Luminița Jivan.

Președintele social-democraților cărășeni mai spune ceva. Banii vin în teritoriu nu doar în funcție de necesități, ci și în funcție de voturi. „Numai eu știu cum am adus proiecte pentru județ. Eu, la București, mă bat cu oameni puternci, care livrează voturi la partid. Apoi ți se întoarce în județ ce ai dat la centru. Or noi… Când președintele partidului și structurile de conducere nu-ți cunosc președintele CJ eu am o gravă problemă atunci, o problemă a mea, a președintelui de partid. Îl sprijin cu tot ce pot pe Silviu Hurduzeuca să fie un președinte performant, să facă management eficient în CJ și ca să avem și noi în sfârșit drumuri județene. Îmi doresc ca alături de el să fie oameni implicați și performanți. Pentru rezultate sunt responsabilă eu!”, a comentat Luminița Jivan.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/