Daniel Milencovici – profesorul timişorean care a renunţat la vacanţă pentru tinerii din diaspora, în cadrul taberelor ARC

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Anul acesta, proiectul ARC 2019, organizat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului, a bifat cea de-a XI-a ediție (iulie-august), scopul găzduirii celor peste 2.000 de participanți în cele patru centre de agrement (Sulina – județul Tulcea, Oglinzi – județul Neamț, Căprioara – județul Hunedoara și Săcelu – județul Gorj) fiind intrarea în contact cu tot ceea ce înseamnă România, tradiția, cultura și civilizația românească.

Datorită colaborării de peste un an cu Programul Național „Cantus Mundi”, cel mai mare program de integrare socială din Europa prin muzică, profesorul de educație muzicală, Daniel Milencovici (care își desfășoară activitatea atât în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 25 din Timișoara, cât și în cadrul Școlii Gimnaziale din Bucovăț) a renunțat la vacanță pentru a participa în calitate de trainer la taberele ARC 2019. Astfel, timp de trei săptămâni, cât a participat la centrele de agrement din Oglinzi și Sulina, Milencovici povestește că „în fiecare serie veneau 150-200 de copii, români din Canada, Olanda, Italia, Grecia, Ucraina, Republica Moldova, Ungaria și din alte țări, dar lucrul cel mai îmbucurător în toată această poveste se referă la faptul că numărul copiilor participanți a fost triplat față de anii trecuți, acesta ajungând actualmente undeva la 2.000-3.000”.

Vizavi de ce au făcut mai exact tinerii pe durata acestor tabere, cadrul didactic relatează următoarele aspecte: „Timp de o săptămână, în cadrul taberelor ARC, pentru copii s-au organizat diferite ateliere precum: muzică, dans, pictură, limbă şi literatură română, istorie şi geografie, activităţi sportive. De asemenea, copiii au avut parte de multe excursii, în locuri cu o puternică însemnătate pentru noi şi enumăr doar câteva: Casa Memorială a lui Ion Creangă, muzeele din Piatra Neamţ, Cheile şi Barajul Bicaz, Lacul Roşu, diferite mănăstiri, Pădurea Letea, prima rezervaţie naturală din România, Delta Dunării”.

Muzeul TM

Experiența petrecută alături de copiii și tinerii întorși pentru o vreme acasă, în România, îl determină pe Milencovici să definească proiectul la ARC după cum urmează: atitudine, recunoștință, colaborare. Înarmat cu responsabilitate, disponibilitate și multă determinare, tânărul profesor a ținut să le transmită celor prezenți, în cadrul atelierului cu tematică muzicală, marele mesaj universal al muzicii, „cel care poate transforma atât sufletul celui care participă și se implică, cât și pe al celui ce ascultă rezultatul muncii de o săptămână”.

Profesorul timișorean afirmă că oricând ar fi dispus să repete această experiență și asta pentru că „au fost momente copleşitoare pentru mine, chiar istorice, gândindu-mă la contribuţia pe care muzica a avut-o la păstrarea identităţii naţionale şi a crezului creştin”.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/