Ripensia-Petrolul, meciul după care ambii antrenori au fost foarte mulțumiți!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Ripensia a fost învinsă cu 1-0 de Petrolul Ploiești, la primul meci al echipei lui Pelici din acest sezon pe „Dan Păltinișanu”. Unicul gol a fost marcat de Alexandru Munteanu, iar peste o oră, gazdele au jucat în inferioritate numerică. Diferența dintre cele două echipe, una majoră la nivelul bugetelor, nu s-a văzut în teren, drept pentru care Alex Pelici a avut motive de mândrie!

La capitolul atmosferă, cu câteva sute de oameni pe stadion, mai vocal a fost micul grup de fani ploieșteni. Oaspeții au controlat jocul din debut, dar fără mari ocazii. Cel mai periculos a fost reșițeanul Chera, care a trimis cu capul puțin prin spatele porții o centrare bună venită de la Lungu. Sîrghi a avut și el o reluare imprecisă, tot cu capul, după care Petrolul a reușit să marcheze în minutul 28. Munteanu a primit în dreapta de la Marinescu și a șutat perfect la colțul lung. După două minute, istoria partidei s-a scris.

Ripensia a rămas în zece, după ce Claudiu Apro a fost eliminat pentru un fault din postura de ultim apărător. Gazdele au rămas în zece, dar au rămas bine în defensivă și au reușit să aibă o mare ocazie. Alexandru Neagu a bătut periculos o lovitură liberă, pe poartă, dar Cezar Lungu a intervenit. Un moment hilar s-a petrecut în minutul 37, când Albert Voinea s-a prăbușit peste arbitrul asistent Ionuț Bobe, care nu a mai putut evita „ciocnirea”.

Ploieștenii i-au ținut și mai mult pe ripensiști în propria jumătate în repriza a doua. Păduraru a respins în minutul 54 un șut al lui Ștefănescu, după care Stoica a reluat peste buturi la o fază periculoasă a prahovenilor. Doar la neatențiile echipei lui Stoican s-a mai putut ieși pe atac, dar și atunci, cu ratări, precum cea a lui Fotescu. Ștefănescu a mai irosit o ocazie în minutul 73, după care ratările imense au venit în prelungiri. Blănaru nu a șutat la timp după ce a scăpat spre poartă, iar Ștefănescu a avut o minge trimisă în bară.

Ripensia Timișoara: Păduraru – Caius Lungu, Apro, Hecsko, C. Toma  – T. Călin, Al. Neagu (Stoi 58′) – M. Fotescu (Golda 70′), Vl. Tudorache, Chera – Alb. Voinea (Al. Popovici 83′)

Petrolul Ploiești: Cezar Lungu – Bărboianu, Walace, Sîrghi (Cioinac 46′), Ţicu – D. Meza Colli, Mihăescu – Al. Munteanu (Ştefănescu 64′), Laur. Marinescu, I. Stoica – Arnăutu (Şt. Blănaru 78′)

untitled design set 970x90 px

Pelici a fost mulțumit deoarece diferența dintre cele două echipe nu s-a văzut nici după eliminarea lui Apro. „Un meci echilibrat până în momentul în care le-am făcut noi meciul uşor, prin acea eliminare a lui Apro. O auto-eliminare mai bine spus, două prostii făcute în aceeaşi fază, cu care ne-am complicat şi apoi am făcut fault în poziţie de ultim apărător. Cred că dacă rămâneam în 11 contra 11 puteam să punem probleme mai mari. Îmi felicit jucătorii pentru modul cum au jucat astăzi, dar, din păcate, jocul aşteaptă şi greşelile individuale pe care noi le-am făcut. Cei de la Petrolul le-au speculat şi cam aşa s-a scris istoria acestui joc. În a doua repriză am preferat să încercăm să-i surprindem în momentul în care putem să facem o recuperare pe atacuri rapide şi pe contraatacuri. Am reuşit de câteva ori, dar nu am reuşit să finalizăm. Am avut două-trei situaţii bune, Popovici, Hecsko, dar nu am reuşit să înscriem. Mergem înainte, mult succes Petrolul. Important este să eliminăm aceste greşeli personale care ne costă puncte. Degeaba pregătim meciul. Pentru că, până la gol sau eliminare, jocul a fost unul echilibrat. Am început bine partida, am avut situaţii mai bune decât cei de la Petrolul, prin Chera cu o acţiune individuală cu un şut în cros şi apoi acea reluare după centrarea lui Caius Lungu de pe dreapta. E deja istorie, am pierdut. Îmi felicit băieţii pentru cum au luptat până la ultima picătură de energie. Atât am putut astăzi. Sigur. Contează valoarea individuală în primul rând. Ce jucători sunt la Petrolul, salariile care sunt acolo. Nu cred că diferenţa aceasta s-a văzut în teren. Petrolul, o echipă care vrea promovarea, care a jucat din minutul 30 în superioritate numerică. Şi noi puteam să egalăm. Asta este ceea ce mă interesează pe mine. În rest, treaba lor ce-şi doresc ei sau cum îşi conservă rezultatul. Noi am avut situaţii bune de a marca. Mă bucur că am reuşit să punem probleme, chiar în zece oameni. Am arătat că suntem bine pregătiţi fizic, am putut să ducem jocul, am pus probleme până la sfârşit. Sigur, în ultimul minut, la ultima fază, poate a fost cea mai mare situaţie a lor, la o fază la care s-a complicat Tudor Călin. Putea să joace simplu, în margine, şi de acolo a plecat ocazia lor”, a precizat Pelici.

Flavius Stoican a recunoscut că echipa sa a părut că tratează meciul prea lejer, dar e împăcat cu victoria obținută. „Vreau să felicit echipa gazdă, este o echipă care joacă cel puțin defensiv foarte bine. Greu găsești situații, greu găsești spații să-ți creezi ocazii și vreau să-l felicit pe Alex Pelici pentru ceea ce face la această echipă. Este o echipă care cu siguranță greu va pierde contra echipelor din fruntea clasamentului sau care își doresc promovarea. În ceea ce privește jocul nostru, am avut și momente bune și momente mai puțin bune. Importante sunt cele 3 puncte. Veneam după o perioadă în care n-am jucat. Aveam nevoie să ne recăpătăm încrederea, ritmul  de joc. Nu este ușor. Este o victorie importantă. Puteam să mai marcăm goluri, am ratat cu seninătate. Este una dintre probleme la care noi trebuie să fim mai atenți de aici încolo, pentru că ne creăm ocazii și apoi avem emoții pe final de partidă. Cu toate că astăzi nu s-a pus problema câștigătoarei. Chiar dacă am jucat cu un om în plus, am fost echipa care am controlat jocul. Trebuie să mai marcăm la ocaziile pe care ni le creăm”, a precizat Stoican.

Ripensia joacă din nou marți, de la ora 16.30, al Ghiroda, în Cupa României. În campionat, pentru roș-galbeni urmează o deplasare la Miercurea Ciuc.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/