Jumi-juma! Așa arată statisticile, după verificarea tehnică a mașinilor din trafic

Aproape 2.000 de vehicule verificate tehnic, în trafic, prezentau pericol iminent de accident! Nici situația din Caraș-Severin nu este una îmbucurătoare.

Conform unui comunicat primit de la Registrul Auto Român, inspectorii RAR au verificat, din punct de vedere tehnic, pe parcursul primelor 6 luni din acest an, 33.508 mașini. Rezultatul? Aproape jumătate dintre acestea prezentau diverse probleme (45,47%)!

Referitor strict la situația din Caraș-Severin, statisticile nu arată mai bine. Expresia jumi- juma, din păcate, se potrivește și la nivel de județ. Din 95 de autoturisme verificate, 44,21% au fost găsite cu diferite nereguli.

Cel mai des întâlnite deficiențe tehnice au fost la instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare (26,73%), emisii poluante (21%), punţi, jante, anvelope şi suspensie (11,56%), vizibilitate (12%) precum şi la sistemele de frânare (4%) şi direcţie (1,5%). Pentru toate aceste deficiențe, reprezentanți ai RAR și Poliției Rutiere, în prima jumătate a anului 2019, au „felicitat” șoferii cu 42 de amenzi contravenționale. Au fost retrase și 13 certificate de înmatriculare. Șoferii pot redobândi certificatul de înmatriculare numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.

Rezultatele controalelor desfășurate în trafic NU reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni”, ne asigură organele de stat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/