Torma e obligat să rămână primar de Moldova Nouă! Și rămâne!

Și-a anunțat demisia din fotoliul de edil-șef al orașului de la Dunăre, numai că, pur și simplu, nu are încotro. Și-a făcut-o cu mâna lui!

Adrian Torma s-a întors din concediu, dar anunțata sa demisie n-a mai ajuns în scris pe masa secretarului Primăriei Moldova Nouă și nici la Prefectura Caraș-Severin. Și, cel mai probabil, nici nu va mai ajunge. Torma s-a încurcat singur. A depus în cei trei ani de mandat, deloc ușori, destul de multe proiecte. Nu atât de multe pe cât și-ar fi dorit, dar nici atât de puține sau nesemnificative cum ar fi putut lăsa de înțeles continua sa nemulțumire. Așteptat fiind să-și strângă lucrurile din Primărie, Torma se vede chemat în stânga și-n dreapta. Are de semnat contracte și alte documentații pentru proiecte de investiții pe care tocmai el le-a depus spre obținerea finanțării din bani guvernamentali sau europeni. În plus, inclusiv mulți dintre adversarii politici i-au transmis să rămână. Să rămână pentru că ar fi păcat ca Moldova Nouă să piardă bani și să rateze investiții! Torma a trecut în fugă pe la birou, a luat documentele și ștampila și a alergat când la ADR Vest, când la Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră din Timișoara. Și mai e ceva. Bacul pentru care s-a luptat atât de mult a fost urnit în cele din urmă. Mai sunt câțiva pași și va lega până la urmă cele două maluri ale Dunării. Cu alte cuvinte, Torma se vede cu atât de multe pe cap în perioada asta încât a uitat și el de demisie și merge mai departe.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px
1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/