Peste 4,3 milioane de doze anticoronavirus au fost administrate de la finalul lunii decembrie în România, aici fiind incluse și dozele de rapel. La nivelul...
România a bifat astăzi cel mai mare număr de decese în 24 de ore în rândul persoanelor infectate cu coronavirus: 237. Conform DSP Caraș-Severin, în...
Deputatul Jaro Marșalic se numără printre cei 6 parlamentari care au inițiat o propunere legislativă prin care persoanele cu dizabilități ar putea fi sprijinite în...
Cu o săptămână înainte de împlinirea celor 7 luni de la alegerile locale, orașul Moldova Nouă intră în normalitate din punct de vedere administrativ, la...
Accident mortal, în această dimineață, în județul Timiș. Un șofer de 43 de ani a murit după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat...
Este cea mai mare incidență înregistrată până acum în Caraș-Severin. Mai precis, din cei 770 de locuitori ai comunei Goruia, 16 s-au infectat cu coronavirus...
La finalul lunii martie au început înscrierile în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2021-2022. În Caraș-Severin sunt disponibile peste 2.000 de locuri, iar în primele...
Mai puțin de jumătate dintre cei care au trecut prin infecția cu SARS-CoV-2 mai prezintă anticorpi la 180 de zile de la vindecare, arată un...
Reșița, Caransebeș, Bocșa sau Carașova sunt doar câteva dintre localitățile cu focare active de coronavirus. Cele mai multe sunt focare familiale, însă pe listă apar...
Deși suntem deja la mijlocul lunii aprilie, iar unii dintre noi au sărbătorit deja chiar și Paștele, iarna nu se dă dusă, mai cu seamă...
Șefa Direcției pentru Agricultură Județeană Caraș-Severin rămâne următoarele 30 de zile după gratii. Instanța i-a respins solicitarea de a fi plasată în arest la domiciliu...
Stocul serios de vaccin AstraZeneca, rezultat din cauza faptului că mulți oameni sunt reticenți în a folosi acest ser, a determinat autoritățile să faciliteze accesul...
După o analiză riguroasă, așa cum a promis că va face, primarul Ioan Popa ar fi decis că cel mai bun CV din cele 42...
Procurorii DNA au descoperit nereguli majore pe care șefa Direcției de Agricultură le-a comis în ultimii 3 ani. A închis ochii la faptul că doi...
Reșița va prinde culoare în cinstea celor 250 de ani de foc nestins. Din 16 aprilie până în ziua de Paște, centrul municipiului va fi...
Coaliția de guvernare trebuie să meargă mai departe, este de părere deputatul de Caraș-Severin, Dumitru Rujan. Parlamentarul susține că actualele modificări care vizează Ministerul Sănătății...
Aproape 4 ore au luptat pompierii cu flăcările care au cuprins casa parohială din Buchin. Incendiul ar fi izbucnit în anexa unde se afla centrala...
Producătorul german de cablaje şi sisteme electrice pentru industria auto Kromberg & Schubert a vândut către Grupul Continental fabrica din Timişoara, potrivit unor surse din...
Ministrul Cîmpeanu a declarat marți că părinții fac presiuni tot mai mari și solicită ca angajații din sistemul de învățământ să fie vaccinați anti-COVID-19 în...
O adevărată gură de oxigen! Staționarul 1 al Spitalului Județean de Urgență Reșița are de astăzi paturi în plus pentru bolnavii de COVID-19. La mijlocul...
În urmă cu o lună, primarul Ioan Popa căuta o persoană potrivită pentru postul de city manager. A reușit să adune 42 de CV-uri. Acum...
Deputatul PSD Silviu Hurduzeu a reacționat imediat după anunțul că Vlad Voiculescu nu mai ocupă fotoliul de ministru al Sănătății, iar Andreea Moldovan a fost...
În Caraș-Severin abia s-a votat noua formulă ATOP care ar trebui să funcționeze în următorii 4 ani. Nici nu s-a uscat bine cerneala pe documentul...
Este poate unul dintre cele mai vizitate orașe din Caraș-Severin, dar – surprinzător – are cel mai mic număr de cazuri de COVID-19 confirmate: doar...
Zeci de femei din Caraș-Severin au beneficiar deja de o testare gratuită prin noua campanie care se desfășoară în județ, fiind demarată de Direcția de Sănătate...
Asociația Nevo Parudimos a înființat, în luna noiembrie 2020, o întreprindere socială de inserție cu scopul de creștere a incluziunii pe piața muncii a grupurilor...
Prin Carta Albă a Apărării, țara noastră beneficiază de serviciile unor forțe armate capabile să protejeze interesele naționale vitale. Deputatul Dumitru Rujan, membru al Comisiei...
Scandal în toată regula noaptea trecută într-o intersecție din Timișoara. Mascații au intervenit în forță și i-au aliniat pe bătăuși pe carosabil. S-au aplicat și...
Două comune din Caraș-Severin au ajuns la o incidență de peste 9, respectiv peste 11, așa că măsurile devin mult mai aspre pentru locuitori. În...
Zi cu noroc pentru cei care așteptau sosirea unor noi doze de vaccin anticoronavirus produs de Pfizer în Caraș-Severin. Aproape 3.000 de doze au ajuns...
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este o şansă pentru modernizarea comunităţilor locale, consideră deputatul PNL, Dumitru Rujan. Extinderea reţelei de alimentare cu apă şi...
Elevii din anii terminali s-au întors de astăzi la cursuri. În Caraș-Severin sunt în această situație aproape 4.000 de elevi care au reluat orele online. ...