Aranjamente florale de peste 20.000 de euro în centrul Reșiței!

Reșița va prinde culoare în cinstea celor 250 de ani de foc nestins. Din 16 aprilie până în ziua de Paște, centrul municipiului va fi decorat și însuflețit prin aranjamentele florale cu tematică, dar și prin momente muzicale și ateliere dedicate copiilor.

Splendoare în… centru! Asta se anunță la Reșița începând de mâine până în 2 mai, perioadă în care se va desfășura târgul SpringTime. Primăvara vine în adevăratul sens al cuvântului printr-o avalanșă de aranjamente florale cu o valoare de peste 100.000 de lei, care vor reprezenta furnalele inaugurate în anul 1771 și alte elemente esențiale pentru industria reșițeană.

Structurile expuse au fost realizate de angajații Direcției de Întreținere și Reparare a Patrimoniului Consiliului Local din cadrul Primăriei reșițene. Ornamentele sunt concepute și executate de designerul floral Bianca Negrea – o reșițeancă ce a reușit să își creeze un renume național prin creațiile sale. Sprijinul a fost asigurat de Raluca Hollschwandner, coordonatoarea serei municipale.

Pe lângă expoziția de flori, în weekendurile 16-18 și 23-25 aprilie, producători de articole florale din Banat vor comercializa flori de sezon, arbuști ornamentali, arbori și plante de interior sau exterior.

Evenimentul va fi completat de momente artistice: recitaluri de harpă, nai și muzică de cameră, statui vivante, dar și workshopuri pentru copii, toate – în centrul civic.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

PROGRAM ACTIVITĂȚI „SPRING TIME”

  • marți, 20 aprilie, între orele 16.30 și 19.00
    – moment muzical susținut de grupul clasic „Trio Armonia” din Reșița;
    – ateliere pentru copii (lumea magică a poveștilor, atelier de grădinărit) – Biblioteca Municipală Reșița.
  • miercuri, 21 aprilie, între orele 16.30 și 19.00
    – moment muzical de harpă oferit de Rozalia Pataky;
    – atelier de confecționat ouă cu magnet – Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Românu” – Secția Arte Plastice – prof. Ecaterina Tudor.
  • joi, 22 aprilie, între orele 16.30 și 19.00
    – check Street Art – statui vivante;
    – recital live oferit de naistul timișorean Mădălin Luca;
    – ateliere pentru copii (lumea magică a poveștilor, confecționare iepurași din lingurițe) – Biblioteca Municipală Reșița.
  • vineri, 23 aprilie, între orele 16.30 și 19.00
    – recital live oferit de Mădălin Luca – „Folklortronik” – un proiect care îmbină sonoritățile naiului acustic, cu naiul procesat electronic, cu efecte sonore și sounduri electronice;
    – check Street Art – statui vivante ;
    – ateliere pentru copii (lumea magică a poveștilor, ghirlandă colorată) – Biblioteca Municipală Reșița.
  • sâmbătă, 24 aprilie, între orele 16.30 și 19.00
    – Teatrul DA – Piesa de teatru „Iepurilă”;
    – ateliere pentru copii (lumea magică a poveștilor, harta coșului cu ouă) – Biblioteca Municipală Reșița.
  • duminică, 25 aprilie, între orele 16.30 și 19.00
    – moment muzical de harpă oferit de Rozalia Pataky;
    – SkirtBike – Parada florilor – pornire din centrul civic la ora 17.00;
    – ateliere pentru copii (creare măști, împletit coronițe din flori) – Biblioteca Municipală Reșița și florăria Flori Holland.

* programul poate suferi modificări, în funcție de condițiile meteorologice;
* eventualele modificări ale programului vor fi publicate pe pagina de Facebook a Primăriei Reșița.

„Ne dorim ca acest eveniment care se desfășoară în premieră în orașul nostru să fie un prilej de relaxare. Astfel, pe parcursul următoarelor săptămâni, așteptăm cât mai mulți reșițeni mici și mari în centrul civic, la SpringTime!”, transmit reprezentanții administrației locale.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/