Stagii de practică oferite tinerilor din UE și din afara ei. Grupul PPE, liant al oportunităților!

ppe stagii

Tinerii studenți, și nu numai, au posibilitatea de a dobândi experiență profesională și de a se familiariza cu elaborarea politicilor UE, în cadrul celor mai importante instituții europene.

Grupul PPE se angajează să ofere tinerilor, în mod regulat, stagii de practică de minim trei luni, oportunitate de a dobândi experiență profesională și de a se familiariza cu elaborarea politicilor UE.

„Una dintre cele mai bune modalități prin care țara poate avansa este prin educația și formarea tinerelor generații care sunt capabile să înțeleagă, să confrunte și să rezolve problemele globale, regionale și interne. Întrucât Bruxelles-ul este centrul major al politicii internaționale, cu siguranță nu există un loc mai bun pentru o persoană tânără, educată și ambițioasă pentru a-și îmbogăți cunoștințele și a-și îmbunătăți abilitățile în acest domeniu”, spune unul dintre stagiari, despre motivele pentru care a aplicat pentru acest stagiu.

În cadrul programului de stagiu oferit de Grupul PPE tinerii vor putea dezvolta competențe cheie ce pot fi aplicate în propriile țări, dar experiența profesională de care au nevoie pentru a-și începe cariera. Fie că vorbim de stagii în domeniul business, politic, civil sau administrativ, ramurile conexe sunt multiple, astfel încât să cuprindă mai toate domeniile de activitate și de studiu.

UE primește solicitanți din toate categoriile sociale, așa că un stagiu în UE înseamnă să lucrezi cu un grup divers și multicultural de colegi, fapt pentru caretrebuie să vorbiți cel puțin 2 limbi UE.

Mai mult decât atât, în instituțiile UE puteți lucra la problemele majore care ne afectează pe toți: schimbările climatice, migrația, siguranța și securitatea, comerțul, comunicațiile mobile, pentru a numi doar câteva. De asemenea, puteți căuta oportunități de a lucra în agențiile UE, cu sediul în Europa și în delegațiile UE din întreaga lume.

Lucrând pentru UE, puteți urma multe opțiuni de carieră diferite, în funcție de mediul ales: audit, comunicare, economie/statistică, administrație publică europeană, relații externe, finanțe, tehnologia informației, limbi (traducere sau interpretare), drept și altele.

Despre PPE

PPE este un factor de decizie și are roluri de conducere în principalele instituții ale UE și în statele membre de pe întreg continent. Acest lucru aduce responsabilitate și, de asemenea, capacitatea de a realiza reforme pentru cetățenii europeni. PPE este cea mai mare și mai influentă familie politică europeană, cel mai mare grup din Parlamentul European, iar partidele și partenerii PPE sunt din 44 de țări.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/