Eliberarea lui Ilie Canea din funcția de primar al comunei Lăpușnicel prin Ordin al Prefectului, emis ca umare a unei decizii definitive și irevocabile a...
Managerul penal al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” din Caransebeș, președinta UNPR Călan, nu a umblat doar la liderii PSD din Caraș-Severin sau la persoane...
Luni, 21 decembrie, ora 12.00, va avea loc ședința ordinară a Consiliului Județean Caraș-Severin, cu următoarele puncte înscrise pe ordinea de zi: 1. Proiect de...
Au trecut 23 de ani de când toată România se bucura pentru performanța Laviniei Miloșovici, la Jocurile Olimpice de la Barcelona. Bănățeanca făcea atunci un...
Luminile festive de sărbătoare au fost aprinse și pe Valea Bistrei. Primarul Luca Mălăiescu al orașului Oțelu Roșu a adus un plus de culoare și...
Deși pare absurd, inspectorul responsabil de situațiile de urgență a fost surprins de polițiștii de frontieră încălcând legea. Transporta nici mai mult, nici mai puțin...
Proiectul referitor la deșeuri este în întârziere în Caraș-Severin, însă cei care îl gestionează sunt optimiști și cred că până la finele anului se va...
Poliţiştii din Caraş-Severin au ridicat 11.710 euro, aproximativ 73.000 de lei, documente contabile şi tehnică de calcul, în urma a 9 percheziţii efectuate, marți, la...
Modelul fondurilor europene atrase şi neconsumate la nivel de judeţ este similar şi pentru municipiul reşedinţă de judeţ. Pentru că nu au reuşit să încheie...
Locuitorii din Moldova Nouă le cer cărăşenilor să fie solidari şi să dea dovadă de patriotism local pentru că trebuie să adune cât mai multe...
Consiliul Județean a încheiat astăzi un proiect cu finanțare europeană, prin care aproape 3.000 de angajați din toată țara pot câștiga un salariu mai bun....
Participanții la trafic au fost „bruiați” în această dimineață din cauza unui conducător auto care nu a adaptat viteza la condițiile de drum. Poleiul și...
Mai mulți caransebeșeni au rămas fără niciun leu în cont după ce au retras sume de bani de la un bancomat aflat la magazinul Kaufland!...
Criza din sistemul medical se încheie pentru gugulani. Administrația locală a găsit soluția potrivită să mobilizeze toate primăriile din zonă. În următoarea perioadă, la Caransebeș...
În urmă cu puțin timp, Comisia de etică din cadrul universității reșițene i-a înaintat un raport în scris profesoarei Ileana Rotaru, care a transmis presei...
După ce iluminatul stradal a fost tranzacționat la bursă pentru economie la bugetul local, gugulanii testează acum o nouă metodă de a ajunge în pas...
Sălile de sport din Caransebeș se pot folosi pentru activități sportive și de către pensionari sau persoanele cu dizabilități. Consiliul Local al municipiului a aprobat...
Un șofer din Hațeg a nenorocit o familie, în prag de sărbători. Două persoane, tată și fiu, au ajuns la spital, după ce conducătorul auto...
Puținii locuitori care au mai rămas în inima Munților Semenic vor avea condiții decente de trai. La fel și miile de turiști care vin anual...
Oamenii legii derulează o amplă anchetă pentru a-l găsi pe pacientul de 75 de ani, dispărut în data de 9 decembrie de la staționarul din...
Iubitorii de natură ar trebui să fie preocupați de alte aspecte, nu de faptul că în zona parcurilor naționale se taie arbori. Cu toate actele...
Nu doar Chebuțiu trimite oamenii acasă, probleme extrem de grave sunt și la firma bulgară care exploatează haldina de zgură din Valea Țerovei. Angajații nu...
Polițiștii de la Investigarea Infracțiunilor Economice din Timișoara fac în această dimineață mai multe percheziții în Timiș și Caraș-Severin. În județ este vizată o firmă...
La Spitalul Județean de Urgență din Reșița s-a declanșat o amplă anchetă după ce unul dintre pacienți a dispărut fără urmă. Acesta nu era internat,...
Mascații au luat cu asalt în această dimineață Păstrăvăria Ocolului Silvic Bozovici! Percheziția oamenilor legii are legătură cu cazul delapădării de 500.000 de lei a...
Caransebeșenii din cartierul Balta Sărată vor beneficia de mai multă siguranță în alimentarea cu energie electrică și de un confort sporit. Enel Distribuţie Banat a...
Din această lună, angajații Mibarom vor pleca acasă definitiv, după ce controversatul Adrian Chebuțiu a reușit să distrugă și unicul producător cu autorizație feroviară din...
Profesorii penali, care de astăzi sunt și condamnați la închisoare, au adus UEMR în pragul închiderii. Calificativul acordat de ARACIS nu doar că este extrem...
Tribunalul Caraș-Severin a pronunțat astăzi sentința în dosarul în care patru profesori ai universității reșițene și studentul cu două facultăți și două masterate sunt inculpați...
Aseară, Moș Nicolae a dat startul oficial al sărbătorilor de iarnă. În cele două municipii ale județului Caraș-Severin, luminile s-au aprins pe acorduri muzicale de...
Viceprimarul cu atribuții de primar, Ioan Crina, susține oficial că a ajuns la o înțelegere cu firma Green Ecobauer, pe care o avertiza zilele trecute...
Deși sezonul rece ar trebui să fie o gură de oxigen pentru operatorii de turism de pe Muntele Semenic, în pădurea care leagă Prislop de...