Caransebeșul acordă loturi pentru construirea de case

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Tinerii din Caransebeș sunt interesați de construirea unei case în zone care la ora actuală sunt în curs de dezvoltare economică.

Consiliul Local al municipiului a aprobat propunerea reprezentanților primăriei cu privire la transformarea a 26 de loturi cu destinație pentru tineret în loturi simple  pentru construirea de case în cartierul Jupa. Și asta, pentru că sunt tineri și peste 35 de ani care doresc să-și ridice o casă și în acest fel se pot prezenta la licitație pentru cumpărarea unui teren. Această zonă lotizată din cartierul caransebeșean dispune de rețea de apă și canal, a specificat primarul Marcel Vela:

Am avut la primărie mai multe cereri pentru acordarea de teren în zona Jupa pentru construirea de case. Sunt oameni trecuți de 35 de ani, dar în putere, care doresc să-și amenajeze o casă, astfel că nu am vrut să îngrădim printr-o hotărâre de Consiliu Local acest drept. Loturile de teren vor fi scoase la licitație, pentru ca oricine dorește să-și construiască o casă în acest cartier, aproape de oraș, să se poată înscrie”.

Consilierii locali au aprobat și tabelul cu cei 19 tineri, de această dată până în 35 de ani, care au solicitat loturi de case în cartierul Valea Cenchii. Aceștia vor primi gratuit în perioada următoare câte un teren, conform legii pentru ridicarea construcției în doi ani de zile de la definitivarea proiectului și acordarea autorizației.

Sperăm ca tinerii care se orientează spre cartierul Valea Cenchii să înceapă aceste construcții, pentru că vom emite în mod operativ autorizațiile de construire. Cred că acest cartier va deveni prosper, pentru că dorim să investim în infrastructura de apă și canal, în viitorul apropiat, pentru a putea crea toate condițiile de trai decent în Valea Cenchii”, ne-a precizat Marcel Vela, primarul Caransebeșului.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Conform unui studiu de piață, profilul cumpărătorului actual se prezintă astfel: 38% sunt tineri până în 35 ani și 62% peste vârsta de 35 ani. 68% muncesc în sector privat, 23% angajați la stat și 9% muncesc în agricultură. Pentru 54% dintre respondenți familia se compune din 3 persoane, pentru alți 31% din 2 persoane, pentru 7% din 4 persoane, iar pentru 8% – o persoană. Bugetul lunar al familiei este:
– sub 2000 lei lunar pentru 18% din cei chestionați
– între 2000 – 3500 lei pentru 55% din cei chestionați
– peste 3500 lei pentru 27% din cei chestionați.

CITEȘTE ȘI:

Prețul apartamentelor din Caransebeș a crescut în 2015

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/