Apar voci care solicită demiterea prefectului de Timiș, Zoltan Nemeth, după acțiunea de descindere de la hotelul Del Corso din Timișoara. Solicitarea vine după ce...
Primăria Timișoara reanalizează lista tinerilor înscriși pentru a primi terenuri gratuite, pe care să își construiască o casă de locuit, apoi va proceda la atribuirea...
Lucrările de reabilitare termică a Colegiului „Mircea Eliade” și a Liceului „Traian Vuia” din municipiul de pe Bârzava se apropie de final, după cum a...
Primul bazin acoperit al Lugojului, inaugurat în 2016, dar rămas închis în toți acești ani, nu mai poate fi dat în funcțiune. Proiectul se pare...
O analiză a numărului de proiecte scrise de primăriile din Caraș-Severin și finanțate, raportat la numărul angajaților care au lucrat pentru implementarea lor, evidențiază o...
Locuitorii din Tapia vor avea un pod nou pe drumul județean în intravilanul satului. Proiectul este cuprins spre finanțare în bugetul acestui an și va...
Proiectul tehnic al viitorului stadion municipal din Calea Buziașului va fi realizat în câteva luni, apoi va fi scoasă la licitație execuția lucrării, a anunțat...
Administrația locală făgețeană a demarat o investiție de aproape jumătate de milion de lei care vizează extinderea perimetrului pieței, printr-un sector dedicat doar celor care...
Polițiștii din Recaș au fost nevoiți, sâmbătă noapte spre duminică, să folosească arma din dotare ca să oprească o mașină care circula în jurul orei...
Timișoara și alte 6 localități intră de luni sub incidența restricțiilor aferente unei rate de infectare cuprinsă între 4 și 7,5 la mia de locuitori....
În vederea facilitării accesului la educație pentru elevii din comună, primarul Ciprian Sebastian Măceșanu a depus un proiect pentru atragerea fondurilor necesare achiziționării de echipamente...
Marilen Pirtea, deputat PNL de Timiș, vrea ca studenții să fie imunizați cu dozele de vaccin rămase neutilizate în județ și argumentează cu faptul că...
Aflat la primul mandat, Remus Rof spune că, pentru a spori confortul locuitorilor din comună, este nevoit să înceapă cu intabularea terenurilor și a clădirilor,...
Accident cu urmări teribile azi-noapte, la intrare în Târnova. O mașină s-a răsturnat și a luat foc. Pompierii au găsit în interior trupul carbonizat al...
16 milioane de lei se investesc în reabilitarea a două drumuri comunale care leagă localitățile Prigor – Borlovenii Vechi – Prilipeț. Investiția se realizează cu...
Împărțirea banilor destinați primăriilor nu s-a făcut așa cum promitea președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, dar mai grav este că directorul economic a refuzat să-și pună...
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.310 de cazuri noi de COVID-19, iar 139 de români au murit, după ce s-au infectat cu...
Viceprimarul Cosmin Tabără a anunțat că luni va fi predat amplasamentul proiectantului ca să înceapă lucrările la viitoarea bază sportivă CNI care urmează să fie...
Administratorul unei pensiuni din Giarmata a fost amendat cu 85 de mii de lei, după ce a organizat o petrecere privată la care au participat...
Primăria Timișoara vrea să schimbe modul în care funcționează sistemul de parcare la nivel de municipiu și să extindă parcarea cu plată și în alte...
Această direcție va reuni toate activitățile care sunt legate de cultura și de patrimoniul din oraș, la care se vor adăuga și altele precum relațiile...
Primarul Timișoarei a discutat cu reprezentanții CNAIR și ai companiei care realizează studiul de fezabilitate pentru a discuta despre traseul centurii de vest a municipiului....
40% dintre timișoreni folosesc mașina pentru deplasările de zi cu zi, în timp ce doar 23% preferă să ia autobuzul sau tramvaiul ca să se...
Cornel Galescu, omul de munte, prieten și sfătuitor al președintelui Romeo Dunca a decis ca de astăzi, 9 aprilie să nu mai ocupe funcția de...
Neînțelegerile dintre edilul municipiului Caransebeș și viceprimarul urbei nu s-au încheiat. Felix Borcean îi transmite lui Bebe Pasere să nu mai pozeze în mare organizator...
În 8 aprilie s-au sărbătorit 50 de ani de la primul congres mondial al romilor, eveniment care a avut loc în anul 1971 la Orpington,...
Sub deviza „Susținem campionii. Ținem sus comunitatea”, cel mai mare eveniment caritabil de alergare din vestul țării, Timotion VII, dă startul înscrierilor la cele 6...
Consiliul Local al municipiului Lugoj va avea două noi societăți comerciale, care se vor ocupa de transportul public și de rețeaua de apă-canal. Consilierii locali...
Pasionații de mișcare și de sporturi de echipă au din nou la dispoziție sala de sport din cartierul Orașul Nou. Spațiul poate fi închiriat, iar...
Regulamentul își propune să prevină ștergerea urmelor istorice ale Revoluției în cadrul lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare și reabilitare a clădirilor monument istoric sau din...
Modul în care Consiliul Județean Caraș-Severin a făcut repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit pentru susținerea programelor...
Învățătura Bisericii Creștine recunoaște importanța conceptului de demnitate umană, ceea ce înseamnă recunoașterea realității că toate persoanele dețin o valoare specială, intrinsecă, strâns legate de...