FOTO și VIDEO. Tramvaiul turcesc a ajuns la Timișoara. Sosirea garniturii, așteptată de zeci de curioși

Primul tramvai nou pe care Timișoara îl are în ultimii aproape 50 de ani a ajuns, vineri noapte, în orașul de pe Bega și a fost pus pe șine în zona Catedralei Mitropolitane. Garnitura produsă de o companie turcească a strâns zeci de timișoreni curioși să vadă „minunea”. 

În luminile orașului de la miezul nopții, tramvaiul nou-nouț a luat ochii timișorenilor care au ieșit din locuințe să asiste la momentul în care garnitura este pusă pe șine. S-a întâmplat puțin după miezul nopții.

„Este foarte frumos, sunt mândru că sunt timișorean. Se vede că e de calitate.”, a spus unul dintre timișorenii prezenți în centrul orașului. „E ca în poze, arată bine ca design… zici că e un metrou în aer liber.”, a spus un altul. „Să vedem cât ține… deocamdată nu toate liniile sunt reabilitate și s-ar putea să întâmpine probleme.”, a opinat un alt timișorean. „Să vedem facilitățile din el. De afară e acceptabil, nu wow.”, a spus altul.

Fritz: „E un tramvai făcut pentru Timișoara, nu l-am comandat din catalog”

Noul tramvai a fost întâmpinat de toată conducerea executivă a Primăriei Timișoara și cei de echipa Direcției tehnice.

„Este un moment important pentru Timișoara, pentru sistemul de mobilitate: primul tramvai nou de 50 de ani. Este un proiect cu o amploare uriașă. E un proiect care a început acum 4 ani cu o echipă mare în cadrul primăriei, care a lucrat cu foarte multă dedicație. E un tramvai făcut pentru Timișoara, nu l-am comandat din catalog și vreau să mulțumesc mai ales echipei din Direcția tehnică. Știu că au fost multe provocări și încă nu s-a terminat cu provocările, pentru că, timp de o lună, acest tramvai o să fie teste pe linia 1 și sperăm că totul va merge bine să putem omologa tramvaiul și să putem comanda și celelalte tramvaie.”, a declarat primarul Dominic Fritz.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Împreună cu SPTP, a mai spus Fritz, primăria va transforma, în următorii ani, întregul sistem de mobilitate din Timișoara.

„Era foarte necesar tramvaiul, având în vedere că flota este una foarte învechită. Avem tramvaie din 1969, iar cele tip Armonia, reabilitate începând cu anul 2016. Am avut discuții cu echipa din Turcia și aproximativ 70 de vatmani vor fi instruiți, ulterior tot personalul.”, a declarat Nicolae Bitea, directorul Societății de Transport Public Timișoara.

Tramvaiul a fost pus efectiv pe șine în jurul orei 3. Un vatman l-a condus spre depoul STPT, acolo unde va sta câteva zile până când va fi scos pentru teste.

Tramvaiul are o lungime de 30 de metri, poate transporta cel mult 200 de călători, are o autonomie pe baterii de 63 de kilometri, podeaua joasă, aer condiționat și afișaj electronic. Următorul tramvai va sosi la Timișoara după ce primul va fi acreditat. Conform contractului, în următoarele 3 luni ar trebui să mai vină încă două tramvaie.

În total, în Timișoara vor ajunge 21 de astfel de tramvaie, produse în Turcia, valoarea unuia singur fiind de aproximativ 2 milioane de euro.

CITEȘTE ȘI: Primul tramvai nou din ultimii aproape 50 de ani ajunge la Timișoara în aceste zile

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/