Linii înierbate și spații verzi cu pomi ce încadrează calea de tramvai. Lucrări de 17 milioane euro pentru modernizarea unui important bulevard din Timișoara

Încep lucrările de modernizare a B-dului Cetății din Timișoara, de luni, astfel că primăria anunță restricții de circulație. Investiția se ridică la 17 milioane de euro, iar la final liniile de tramvai vor fi înierbate. 

De luni, se deschide șantierul pe una dintre cele mai importante artere din Timișoara. Primăria anunță că se impun o serie de restricții de circulație, odată cu începerea lucrărilor de modernizare a Bd. Cetății.

Astfel, tot de luni, 28 iunie, se va închide circulația pe Bd. Cetății, pe sensul de mers Calea Bogdăneștilor – str. Gheorghe Lazăr, pentru o perioadă de trei luni. De asemenea, transportul cu tramvaiul va fi suspendat pe Bd. Cetății și pe străzile afectate de lucrări. În aceste condiții, transportul cu tramvaiul va fi deviat pe alte rute, începând de sâmbătă, 26 iunie. Totodată, transportul de persoane pe traseul liniei dezafectate se va realiza cu autobuze. Primăria Timișoara mai informează că, în perioada 01-31 iulie, se va închide circulația în intersecția Bd. Cetății – Calea Bogdăneștilor – B.P. Hașdeu. Mai multe informații despre noile trasee propuse sunt disponibile AICI!

Zona de lucrări pentru proiectul Reabilitare liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 4 – Bulevardul Cetăţii cuprinde traseul liniei de tramvai de pe bulevardul Cetăţii, de la intersecţia cu Calea Bogdăneştilor până la intersecția cu Calea Torontalului, inclusiv bucla de întoarcere.

În cadrul lucrărilor, se va moderniza întregul ansamblu rutier şi liniile de tramvai, inclusiv reţelele edilitare stradale, subterane şi supraterane de pe bulevardul Cetăţii, se vor amenaja trotuare, piste pentru biciclete şi zone verzi, va fi modernizată stația de subredresare. Obiectivele sunt reducerea emisiilor de poluanţi și a prafului, scăderea nivelului de zgomot şi creşterea confortului şi siguranţei circulaţiei. Traseul liniei de tramvai existente va rămâne același, ca linie de tramvai proprie cu suprastructura căii înierbată, cu spații verzi cu pomi ce încadrează calea de tramvai. Platforma carosabilului va rămâne pe amplasamentul existent.”, a transmis Primăria Timișoara.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor a fost încheiat cu firma Porr Construct, la o valoare de aproximativ 17 milioane de euro, cu TVA inclus. Ordinul de începere a fost dat în luna septembrie a anului trecut, durata contractului fiind de 36 luni, din care șase luni pentru elaborarea proiectului tehnic și 30 luni pentru execuţia lucrărilor. Banii sunt asigurați, deocamdată, din bugetul local al Primăriei Timișoara, dar proiectul a fost depus spre finanțare prin POR 2014-2020 și se află pe lista de rezervă.

 

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/