Până la jumătatea lunii octombrie, parcul central din Mehadia va avea o nouă față, după ce, de aproape două luni, se lucrează la modernizarea sa....
Marea economie de la Consiliul Județean Caraș-Severin se traduce prin tot soiul de cheltuieli pentru lucrări care s-ar putea face fără probleme în regie proprie....
Echipele antreprenorului de pe șantierul variantei de ocolire Timișoara Sud, Tirrena Scavi, au început, în luna septembrie, așternerea stratului de bază de asfalt pe un...
Dominic Fritz s-a lăudat, pe Facebook, că în acest an primăria a alocat aproape 30 de milioane de lei pentru investiții în școli și a...
Liberalii cărășeni s-au convins de ceea ce poate Romeo Dunca la comanda CJ și se tem că nu vor mai câștiga vreodată alegerile în județ...
Minoritățile sexuale nu sunt discriminate în România, spune eurodeputata Maria Grapini, membră a grupului socialiștilor, după ce Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care...
Primăria Forotic este gazda unei întâlniri organizate de reprezentanții Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în cadrul căreia vor fi prezentate submăsurile 6.1 „Instalarea tinerilor...
Firmele care au furnizat băncile de odihnă în anii trecuți pentru domeniul public din Lugoj au fost chemate să le repare, multe dintre acestea fiind...
Un bărbat care a fost prins de jandarmii din județul Timiș în timp ce transporta lemn tăiat ilegal a fost amendat cu 1.000 lei. Mai...
Cu peste 22.000 de companii care plătesc salarii lunare în valoare totală de peste 1,4 mld. Lei, județul Timiș este al treilea în România! 120.000...
În urmă cu ceva vreme, scriam despre organizația „DREPT pentru îngrijire” organizația neguvernamentală, formată în Austria din vara anului trecut. D.R.E.P.T. este acronimul de la...
Fața comunei Dognecea se schimbă în bine de la o zi la alta. Dacă în anii trecuți aceasta era împânzită de gunoaie din cauza proastei...
Primăria Timișoara intenționează să se folosească de creativitatea studenților de la Universitatea Politehnica în ceea ce privește realizarea de proiecte privind amenajarea spațiului public. Municipalitatea...
Societatea Meridian 22 a început activitatea de reparare și punere în funcțiune a unor obiective nefuncționale la stația de epurare. Este vorba despre curățarea bazinelor...
Nu știe absolut deloc administrație publică, nici măcar nu e interesat să învețe, după cum singur se laudă, și efectiv se joacă astăzi cu sistemul...
În 15 septembrie, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Timișoarei și Ocrotitorul Banatului, Catedrala Mitropolitană din Timișoara își prăznuiește patronul...
Primăria Timișoara anunță că s-a intervenit, în ultima perioadă, pe mai multe străzi din oraș, astfel încât elevii și profesorii să ajungă mai ușor la...
Autoritățile anunță că rata de infectare în Timișoara a ajuns, luni, la aproape doi la mia de locuitori, iar în județ sunt cinci localități cu...
Este al doilea an școlar pe care elevii îl încep sub semnul pandemiei și al incertitudinii. Deși s-au revăzut astăzi, după multă vreme, față în...
Primăria Lugoj, împreună cu UrbanizeHub România, organizează o nouă acțiune în cadrul campaniei „Noi revitalizăm orașul”. De această dată, cetățenii din municipiu sunt invitați să...
Elevii din satele aparținătoare Oraviței sunt printre principalii beneficiari ai investiției de 22 de milioane de lei pe care o contestă cei mai mulți dintre...
Proiectul la care se lucrează încă din vară urmează a fi finalizat până cel târziu la jumătatea lunii viitoare, dă asigurări primarul comunei Vărădia, Dănuț...
Cel mai mare proiect implementat vreodată în orașul Bocșa are toate șansele să fie ratat, în primul rând din cauza unei asocieri de firme care...
Atragerea de fonduri din surse europene sau naționale este preocuparea principală a tuturor responsabililor aflați la cârma așezărilor rurale sau urbane din România. Succesul poate...
În cea mai recentă ședință, consilierii locali din Rusca Montană au aprobat proiectul de hotărâre privind întocmirea studiilor de fezabilitate pentru introducerea sistemului de canalizare,...
Pe durata verii, cele patru unități au fost igienizate, iar la școlile din Măureni și Șoșdea s-au făcut și reparații. De asemenea, stocul cu materiale...
Ministerul Muncii și Protecției Sociale desfășurată o campanie cu scopul de a afla cât de amplu este fenomenul muncii la negru și la gri în...
O nouă variantă ocolitoare a municipiului Reșița prinde contur. Este vorba despre o bretea de legătură pentru cei care doresc să ajungă mai repede dinspre...
Cele cinci unități de învățământ de pe raza comunei Mehadia sunt pregătite pentru începerea noului an școlar, dă asigurări primarul Grigore Bardac. Edilul-șef spune că...
Primăria Timișoara a făcut publică lista inițiativelor sportive pe care le va finanțat în acest an cu un milion de lei, prin Centrul de Proiecte....
Sute de persoane au lăsat „butoniada” și s-au urcat pe bicicletă sâmbătă-dimineață. Destinația – platoul din zona Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, acolo unde a...
Asociația Nevo Parudimos a participat în 10 septembrie la întâlnirea online cu corpul de control din Ungaria, în cadrul proiectului Dream Road. În cadrul acestei...