Cum se alege praful de 10 milioane de euro pe 52 de străzi!

pascu mirel

Cel mai mare proiect implementat vreodată în orașul Bocșa are toate șansele să fie ratat, în primul rând din cauza unei asocieri de firme care a promis mult și a făcut doar ceva mai mult decât deloc!

Semnat la începutul lui septembrie 2019, după cinci ani de demersuri, contractul pentru asfaltarea a 52 de străzi din oraș, prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2, pentru care au fost alocați 10,3 milioane de euro am obținut de la Ministerul Dezvoltării, e pus acum sub semnul întrebării. Lucrările au avansat cu viteza melcului, constructorul a intrat între timp în insolvență, iar ministrul a anunțat că nu mai sunt bani. Toate astea au dus la sistarea oricăror lucrări, iar, astăzi, în Bocșa, din „cel mai mai mare proiect din 1990 încoace”, după cum spunea fostul primar Eugen Cismăneanțu, avem doar câteva șantier și mult praf.

Constructorul va subcontracta către altă firmă. Este executat 20-25 la sută din proiect. Trebuie subcontractat pentru că firma a intrat în insolvență și are probleme financiare. Proiectul ar trebui finalizat până anul viitor. Problema este că nu se mai lucrează de două luni, de când s-a oprit PNDL-ul.”, a explicat actualul edil-șef, Mirel Pascu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În 2 septembrie 2019, primarul de la acea vreme, Eugen Cismăneanțu, era foarte entuziasmat: „Am așteptat cinci ani până să ajungem în această fază. 10,3 milioane de euro am obținut de la Ministerul Dezvoltării prin PNDL 2, oferta câștigătoare fiind de 35,8 milioane de lei plus TVA. Constructorul ne-a asigurat că va respecta toate termenele. 16 luni e termenul maxim pentru execuția lucrărilor. Alte patru sunt necesare pentru proiectare. Proiectul se referă la zonele Bocșa Montană și Vasiova, nu va rămâne nicio stradă din zonă neinclusă în acest proiect. E un moment istoric deoarece, până în momentul de față, nu s-a mai implementat în oraș un proiect atât de mare. E cel mai mare proiect din țară, e cea mai mare finanțare la nivel național prin PNDL 2. A fost o nebunie de-a mea, dar iată că acest proiect se materializează!”

Bocșa riscă să rămână astfel cu entuziasmul de acum trei ani al lui Cismăneanțu și cu praful de astăzi care se alege de cele 10 milioane de euro, cea mai mare finanțare pe PNDL 2 din România!

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/