Drumurile recent asfaltate în comuna Răcășdia așteaptă amenajări suplimentare: trotuare și piste de biciclete

mirco lechici

Atragerea de fonduri din surse europene sau naționale este preocuparea principală a tuturor responsabililor aflați la cârma așezărilor rurale sau urbane din România. Succesul poate fi ca rezultat al abilităților proprii ale primarilor, alteori vine în funcție de priceperea celor din echipele specializate ale primăriilor. Astfel apar în statistici uneori liste întregi de proiecte, alteori – doar un proiect, două.

Primarul comunei Răcășdia, Ilie Mirco Lechici, a vorbit recent despre investițiile care ar putea să asigure un pic mai mult confort pentru locuitori. Început în anul 2017, proiectul prin PNDL 1, pentru Extinderea rețelei de alimentare cu apă și canalizare cu branșare în localitatea Răcășdia, se apropie de final. Sau cel puțin așa speră primarul, care spune că firma italiană contractată a întârziat lucrarea determinând depășirea termenului de execuție care era decembrie 2019. Una dintre cauze a fost pandemia la care se adaugă neactualizarea indicelui de creștere a prețurilor la materiale. Discuțiile continuă pentru că proiectul în valoare de 2.100.000 de lei ar avea nevoie pentru a fi predat doar de mici lucrări de reabilitare și întreținere a unor cămine de apă care au fost neconforme.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Dar la capitolul realizări, primarul Mirco Lechici amintește încheierea asfaltării pe 5,4 kilometri de drum nou, cu acces către imobile și cu rigole. Își pune mari speranțe în acceptarea documentației pentru realizarea de trotuare și piste de biciclete pentru Răcășdia și satul Vrăniuț, urmând ca în cel mai scurt timp să se implementeze acest proiect foarte util nu  doar pentru accesul localnicilor ci și al turiștilor, iubitori de plimbare în natură pe bicicletă.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/