FOTO. Sute de persoane au participat la Pedaliada timișoreană! Evenimentul a avut loc simultan în 10 țări din Europa

pedaliada (2)
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Sute de persoane au lăsat „butoniada” și s-au urcat pe bicicletă sâmbătă-dimineață. Destinația – platoul din zona Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, acolo unde a avut loc Pedaliada, unul dintre cele mai mari evenimente din Europa.

Startul s-a dat în jurul orei 12.00 și au fost organizate două curse. Una pentru adulți, Pedaliada Superman, cu un traseu de 20 de kilometri, și una pentru copii, Pedaliada Junior Sport cu o lungime de opt kilometri. Toți cei care au trecut de linia de sosire au participat la o tombolă, premiul pus la bătaie fiind câte o bicicletă de la Decathlon România & Fabrica de biciclete.

pedaliada (4)

„Pedaliada este wow-ul din proiectul Wow Europe. Este un proiect la nivel european pe care Asociația Junior Sport, al cărui președinte sunt, l-a câștigat. Suntem mândri de el și nu aș fi crezut că poate să iasă atât de frumos. Proiectul Wow Europe are mai multe produse de manifestare, una dintre acțiunile de referință este cea de astăzi. Este o pledoarie pentru mișcare. Am avut participanți de toate vârstele, am avut și de trei ani, patru ani, adorabili, erau la prima lor experiență de acest gen. Nu am vrut să îi dăm o notă de competiție, ci doar de cursă de plăcere, astfel încât nimeni să nu fie presat să câștige, să fie primul. Toată lumea este în câștig, sănătatea noastră este în câștig în primul rând”, a explicat pentru www.expressdebanat.ro Beatrice Mercado, coordonatoarea Pedaliadei.

pedaliada (1)

STPT job 1000x200

Pedaliada are ca scop încurajarea mersului pe bicicletă, pentru un stil de viață sănătos și reducerea emisiilor de carbon și s-a desfășurat sub sloganul „Lasă butoniada și vino la pedaliadă”.

pedaliada (3)

Evenimentul face parte din proiectul Wow Europe, coordonat de Asociația Junior Sport și cofinanțat de Comisia Europeană prin Programul European Erasmus+ Sport, Not-for-profit European Sport Events.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/