Primăria Timișoara anunță că organizează o dezbatere publică pe marginea proiectului de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2022, care prevede unele...
Consilierii județeni sunt chemați să modifice, prin vot, hotărârea prin care au aprobat regulamentul privind bugetarea participativă la nivelul Consiliului Județean Timiș. Prin aceasta din...
Comuna cărășeană Constantin Daicoviciu face alți patru pași către standardele europene ale zilelor noastre. Mai multe investiții importante sunt astăzi în derulare, iar pentru altele...
Fii student al UPT oricând, de oriunde și în ritmul tău! Am dat startul pentru concursul de ADMITERE ID/IFR 2021 – sesiunea septembrie. Optează pentru...
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a actualizat, luni, anexele cu incidența de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș. Aceste anexe sunt întocmite pe...
Doi bărbați au fost prinși de oamenii legii în timp ce aruncau deșeuri ilegal dintr-un microbuz, în localitatea Giarmata, astfel că au fost amendați cu...
Parte a rețelei internaționale de școli de programare pentru copii și adolescenți, Logiscool Reșița deschide campania de înscriere la lecțiile demo gratuite și cursuri care...
Zeci de șoferi au rămas fără permisele de conducere și li s-au întocmit dosare penale după ce au fost prinși pe drumurile județene din Timiș...
Promovează Banatul și fac schimb de experiență. Timp de o săptămână, zona Cabanei Claris va fi The Land Of the Shivered Trees. Studenți din toate...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au depistat 17 cetăţeni din India, Bangladesh şi Pakistan care intenționau să ajungă ilegal...
Ministrul Educației a anunțat astăzi că în 13 septembrie sunt permise festivitățile de deschidere a anului școlar 2021-2022, cu respectarea anumitor condiții. Ministrul Educației, Sorin...
O serie de precizări din vin partea directorului Casei de Cultură Timișoara, după ce opinia publică a reacționat la faptul că Festivalul de Operă și...
Proiectul de hotărâre privind interzicerea utilizării obiectelor din plastic de unică folosință la evenimentele avizate și organizate de Primăria Timișoara a fost pregătit, astfel că...
E deficit de consilieri școlari în unitățile de învățământ din Timiș, avertizează inspectorul general Marin Popescu. Potrivit acestuia, consilierii sunt esențiali în planul privind combaterea...
Lucrarea de „Extindere rețea de alimentare cu apă și rețea de canalizare, cu branșare, în localitățile Bucoșnița, Petroșnița, Goleț și Vălișoara, comuna Bucoșnița, județul Caraș-Severin”...
Cea mai mare unitate medicală din Caraș-Severin urmează să fie dotată cu aparatură medicală necesară realizării unor intervenții din domeniul chirurgiei ortopedice. Primăria Reșița sprijină...
Cercetători de la Universitatea din Ferrara, Italia și de la Universitatea de Vest din Timișoara, împreună cu cercetători din Caransebeș, efectuează în această perioadă cercetări...
Din cauza numărului mic de comisari, nu se pot efectua controale așa cum ar trebui, din punct de vedere al protecției mediului, se plânge Gheorghe...
Locuitorii din Timișoara care doresc să cumpere produse lactate sau din carne din Piața 700, aflată în centrul orașului, sunt așteptați de către comercianți într-o...
Primăria Timișoara anunță că vor avea loc închideri temporare ale traficului rutier în săptămâna ce vine. Astfel, între 30 august și 3 septembrie șoferii nu...
Când a izbucnit infecția cu HIV, nimeni nu își închipuia că maladia care a făcut o sumedenie de victime la nivel mondial poate fi ținută...
Ficatul este cel mai mare organ intern și este implicat în aproape toate procesele biochimice din organism. Virusurile hepatitice aparțin unor familii diferite și au...
Universitatea Politehnica din Timișoara lansează din 4 septembrie sesiunea admiterii de toamnă pentru absolvenții de liceu care vor să urmeze cursurile unei facultăți sau pentru...
În 152 de unități de învățământ din cele 591 din județul Timiș nu există niciun sistem de supraveghere pentru elevi și dascăli. Celelalte fie sunt...
Lucrurile merg bine în comuna cărășeană Constantin Daicoviciu și localitățile învecinate, dar nu toată lumea se bucură de investițiile care se fac aici! Daniel Boambeș...
La finalul lunii august se dă startul uneia dintre cele mai importante competiții sportive de ciclism din țara noastră: Turul României. Anul acesta se aliniază...
Caii și poneii învață copiii să fie blânzi, răbdători și buni încă din 2010! Gianina Zimmerman își trăiește visul de a avea o fermă cu...
Soții Serafim din comuna Prigor au pus bazele unei mici afaceri cu produse preparate tradițional doar din lapte, cheag și sare. Au pornit timid, iar...
Fostul cinematograf de stat Studio din Timișoara se află în șantier din luna iunie, iar în prezent se realizează ample lucrări de demolare pe acest...
Pe Roxana Năstrușnicu o mare dragoste a dus-o departe de țară. În primul rând dragostea pentru sportul pe care-l practică de mică, de la 9...
Casa Județeană de Pensii Timiș anunță că este în căutare de 31 de persoane pe care vrea să le angajeze pentru o perioadă determinată, până...