FOTO Ample lucrări de demolare la fostul Cinema Studio din Timișoara. Clădirea va fi transformată în cinematograf de artă

studio6

Fostul cinematograf de stat Studio din Timișoara se află în șantier din luna iunie, iar în prezent se realizează ample lucrări de demolare pe acest șantier. La finalul intervenției, va fi amenajat un hub modern dedicat filmului în pod și vor fi organizate evenimente chiar și pe acoperiș.

Timișoara ar urma să aibă, până în anul 2023, primul cinematograf de artă. Acesta va fi realizat în locul fostului cinema de stat Studio, aflat chiar în centrul orașului. Lucrările de reabilitare a spațiului au început în luna iunie a acestui an, iar valoarea investiției se ridică la peste 14 milioane de lei. În prezent, se lucrează de zor pe acest șantier, unde se desfășoară ample lucrări de demolare.

După cum unii din voi ați observat, la Cinema Studio se lucrează de zor, lucru care ne bucură mult! În prezent se desfășoară ample lucrări de demolare menite să îndepărteze părțile slabe și să le înlocuiască cu structuri de beton care să susțină noile utilități date clădirii. Peretele din spate a fost demolat pentru a se turna un altul de beton, care să susțină noul nivel ce se crează în podul actual al clădirii, precum și terasa de pe acoperiș. Pereții laterali ai cinematografului vor fi cămășuiți cu beton ca să întărească clădirea și să susțină aceste noi utilități”, au informat administratorii paginii de Facebook Cinema Studio Timișoara.

În podul actual al clădirii intenția este de a se crea un hub modern dedicat educației prin film și producției locale de film locale. De asemenea, pe noul acoperiș se va monta un ecran retractabil, pe structură metalică, o scenă pentru evenimente mici, dotate cu sistem de sonorizare, mixer și proiector dedicat și se va construi un bar cu terasă pentru 80 de persoane. Tot pe acoperiș vor fi montate o parte din echipamentele tehnice ale clădirii.

Lucrările de transformare a fostului cinema Studio se realizează cu bani de la bugetul local al Primăriei Timișoara. Cinematograful Studio va funcționa sub forma unui spațiu cultural de tipul art house, integrat în rețeaua de săli Europa Cinemas, având ca domeniu principal de activitate cinematografia și proiecțiile de filme europene independente, de artă sau de autor, precum și domeniile conexe industriei cinematografice.

studio8

studio7

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

studio6

studio5

studio4

studio3

studio2

studio1

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/