Aproape 500 de tablete școlare, peste 40 de laptopuri, dar și camere web pentru videoconferințe și table interactive vor ajunge în orașul de pe Cerna...
Sprijin important pentru învățătoarele din județul Timiș aflate la început de drum. În cadrul unui proiect derulat împreună cu Universitatea de Vest din Timișoara, cadrele...
Administrația locală din Valea Almăjului mai are la dispoziție doar câteva săptămâni pentru a solicita finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, prin care...
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș a aprobat deschiderea unui nou centru de vaccinare împotriva Covid-19 în unul din căminele Universității de Vest din...
Premierul interimar Florin Cîțu nu este de acord cu măsura carantinării. Un medic îi atrage însă atenția în termeni duri: am ajuns în situația în...
Autoritățile județene din Timiș pun la punct, în această perioadă, detaliile pentru curățarea drumurilor de zăpadă, în această iarnă. Se acționează pe patru zone, iar...
Medicii și asistentele de la Serviciul de Ambulanță Timiș spun că sunt tratați cu reticență de pacienții sau de aparținătorii care le solicită serviciile medicale...
Un proiect demarat și abandonat cu mai mulți ani în urmă la Forotic va fi redepus spre finanțare la Compania Națională de Investiții de actualul...
Șase oameni fac parte din echipa Asociației Cetatea Voluntarilor, iar acest lucru demonstrează că nu este nevoie de zeci de persoane pentru a face fapte...
Președintele PNL Timișoara, viceprimarul Cosmin Tabără este de părere că nu se impune ca Nicolae Bitea, directorul STPT anchetat de DNA pentru dare de mită,...
Senatorul social-democrat de Caraș-Severin, unul dintre politicienii care „nu judecă niciodată cu ficatul”, recunoște că PNL și PSD ar putea asigura guvernarea în următorii trei...
Un om de afaceri din Timișoara susține că un local pe care-l deține în centrul orașului ar fi fost închis din răzbunare de către noua...
Rectorul Universității de Medicină din Timișoara spune că nu va condiționa intrarea la cursuri a studenților neimunizați împotriva Covid-19. Toți cei care au potențiale simptome...
Cei trei elevi din Timișoara care au realizat o aplicație pentru identificarea știrilor false au reușit să obțină un premiu important la concursul european la...
Centrul de vaccinare de la Sala Sporturilor „Lavinia Miloșovici” din Lugoj a ajuns să fie foarte solicitat. În ultimele două săptămâni, de la creșterea semnificativă...
La nivel național s-a bifat un nou record privind pacienții în stare gravă, ajunși la ATI, în timp ce în Caraș-Severin s-a atins numărul maxim...
Vești excelente pentru șoferii care circulă pe Drumul Județean 581. Astăzi s-au turnat primii metri de asfalt, startul fiind dat în comuna Grădinari. Romeo Dunca...
Premierul interimar Florin Cîțu anunță introducerea certificatului verde în magazinele neesențiale: „Știu că este un subiect nepopular, îmi asum acest risc politic”. Biroul Executiv al...
Colegiul Național „Diaconovici Tietz ” Reșița participă la acțiuni organizate în cadrul Campaniei europene „Erasmusdays”, desfășurate online și cu prezență fizică în spațiile unității de...
Colterm a anunțat, vineri, că se finalizează mai multe lucrări la rețelele de termoficare, astfel că se va începe furnizarea căldurii la toate punctele termice...
Apa de aur a Banatului a fost degustată în cadrul unuia dintre cele mai celebre și de suflet evenimente din Italia: cina de gală pentru...
Prefectul județului, Cristian Gâfu, a solicitat în luna septembrie controale în vederea asigurării distribuției și depozitării în condiții de igienă și siguranță a produselor pentru...
Partenerii din cadrul proiectului DREAM ROAD s-au reunit online la mijlocul lunii octombrie pentru a discuta stadiul desfășurării activităților, precum și planul de bătaie pentru...
Numărul unităților de învățământ din Caraș-Severin care au trecut în totalitate la cursuri online este aproape dublu față de începutul săptămânii. A crescut și numărul...
În conformitate cu prevederile Legii nr. 226 din 16.09.2021 și prevederile H.G. nr. 1073 din 11.10.2021 familiile și persoanele singure din municipiul Caransebeș al căror...
Cea de-a X-a ediție a competiției de alergare denumită Hercules Maraton se va desfășura sâmbătă în organizarea Clubului Alternative din Timișoara, cu sprijinul Primăriei Băile...
Rezidenții și studenții Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara sunt mobilizați din nou să vină în sprijinul cadrelor medicale de la spitalele în care...
Colectivul din Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara va supraveghea transportul pacienților diagnosticați cu COVID-19 în Ungaria, la Szeged. Este vorba despre...
Spitalele din Timișoara încă nu au primit flacoanele de Remdesivir și Tocilizumab, folosite în tratarea pacienților diagnosticați cu COVID-19. Deși stocurile nu sunt epuizate, medicii...
Campania de vaccinare împotriva COVID-19 continuă și în cabinetele medicilor de familie din județul Timiș. Pacienții care doresc se pot programa și pentru doza a...
Primăria Ramna urmează să depună în perioada imediat următoare cereri de finanțare pe noul program de investiții locale, lansat la sfârșitul lunii septembrie de Ministerul...
Consilierul local Roxana Iliescu anunță că vineri va avea loc o ședință a Consiliului de Administrație al Colterm, în cadrul căruia Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei,...