Crește numărul unităților de învățământ din Caraș-Severin închise din cauza COVID-19

pretty girl studying at home. home school, online home education, quarantine, coronavirus concept

Numărul unităților de învățământ din Caraș-Severin care au trecut în totalitate la cursuri online este aproape dublu față de începutul săptămânii. A crescut și numărul de elevi infectați, dar și cel al angajaților cu coronavirus din sistemul educațional.

Dacă luni, 11 octombrie, 4 unități de învățământ din Caraș-Severin și-au închis porțile din cauza infectărilor cu SARS-CoV-2, situația raportată joi arată că s-a ajuns la 7 unități închise:

  • Școala Primară Secășeni – din 8 până în 21 octombrie;
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Caransebeș – din 8 până în 21 octombrie;
  • Liceul de Arte „Sabin Păuța” Reșița – din 11 până în 24 octombrie;
  • Grădinița cu Program Normal Nr. 6 Brădet – din 13 până în 26 octombrie;
  • Școala Primară Ilidia – din 13 până în 26 octombrie;
  • Grădinița cu Program Normal Jupa – din 13 până în 26 octombrie;
  • Școala Primară Surducu Mare – din 14 până în 27 octombrie.

34 de clase/grupe s-au mutat și ele în online, la ora actuală numărul de elevi/preșcolari care învață de acasă ajungând la 3.003. Alți 32.655 încă merg în format fizic la ore.

În ceea ce privește îmbolnăvirile, dacă în 7 octombrie în Caraș-Severin erau confirmați cu SARS-CoV-2 104 elevi și 62 de angajați, după o săptămână s-a ajuns la 129 de elevi infectați și 80 de adulți.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/