Deputatul de Timiş, Matei Suciu, susţine demersul Partidului Social Democrat de a propune planul naţional pentru România. Parlamentarul cere Partidului Naţional Liberal să renunţe la...
Anul acesta, de Ziua Internațională a Romilor, comisarul european pentru egalitate a susținut un discurs axat pe contextul pandemiei de coronavirus și pe necesitatea de...
Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, în condițiile aplicării Ordonanței Militare nr.3/2020, a anunțat modalitățile în care pot fi solicitate și obținute cazierele judiciare. Noile măsuri...
15 artiști plastici europeni și nu numai se vor reuni, în această toamnă, în cadrul taberei de creație artistică şi documentare găzduită în comuna Gârnic,...
Foarte mulți voluntari doresc să ajute Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș în lupta cu COVID – 19. De lângă cetățenii de bine, persoane fizice...
Mirko Atanackovici, consulul Iugoslaviei în 1989 și singurul diplomat străin prezent la evenimentele revoluționare de la Timișoara, a decedat. Fostul consul a transmis stațiilor de...
Pompierii militari cărășeni, împreună cu lucrătorii Ocolului Silvic Moldova Nouă, intervin în acest moment pentru lichidarea un incendiu de litieră și plantație, incendiu care s-a...
Senatul a adoptat astăzi ordonanța care prevede amânarea plății ratelor la bănci cu amendamente importante. Astfel, ordonanța modificată prevede că plata poate fi suspendată până...
Nicolae Robu a rămas fără consilieri personali la începutul anului, după ce Cătălin Iapă a fost numit secretar de stat în Ministerul Dezvoltării. Primarul Timişoarei...
Iulius Town Timișoara va aprinde iluminatul exterior în totalitate, în această seară, în semn de solidaritate față de cadrele medicale care luptă împotriva COVID-19. Inițiativa...
După o lungă așteptare, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a semnat astăzi contractul pentru proiectare tehnică, asistență și lucrări la proiectul „Modernizare DJ 608...
Veste bună pentru reșițenii care ajung în aceste zile la unul dintre marketurile care funcționează atât în partea de sus a orașului, cât și în...
Întreaga lume sărbătorește astăzi, 8 aprilie, Ziua Internațională a Romilor, zi proclamată astfel la Congresul Mondial al Romilor desfăşurat la Londra în anul 1971. Scopul...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a semnat contractul pentru proiectare tehnică, asistență și lucrări la proiectul „Modernizare DJ 608 Plugova (DN6) – Globurău –...
Sărbătorile pascale se apropie cu pași repezi, însă anul acesta vor avea un gust dulce-amar din cauza restricțiilor impuse de pandemia COVID-19. Nu și pentru...
Reprezentanții unui hotel din Băile Herculane, în care se află astăzi aproximativ 100 de persoane în carantină, își văd afacerea pusă în pericol din cauza...
Este deja a treia zi la rând de când pompierii din Timiș luptă cu flăcările izbucnite la limita cu județul Hunedoara. Totul a început luni-noapte,...
Trimis în judecată de DNA în dosarul în care e investigată activitatea infracțională de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, senatorul PSD de...
După confimarea infectării cu COVID-19 a unor angajați ai magazinelor Lidl din Caransebeș și Oțelu Roșu, compania își informează clienții că pericolul a fost îndepărtat...
Pandemia de coronavirus, care a prins total nepregătite toate sistemele de sănătate din lume, obligă ca măcar pe viitor unitățile spitalicești de stat să fie...
92 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 302.000 de lei, au fost aplicate de polițiștii cărășeni, weekendul trecut și în prima parte a acestei...
Spitalul Municipal din Timișoara și Spitalul CF au fost reintroduse în lupta COVID-19, iar Maternitatea Bega va rămâne unitatea în care vor fi internate doar...
După redeschiderea Pieței Agroalimentare din Municipiul Caransebeș de astăzi, primarul urbei, Felix Borcean vine cu precizări, ca urmare a mai multor comentarii în spațiul virtual....
Au fost prelevate noi probe de la cei 10 bebeluși diagnosticați cu coronavirus, în urma unei discuții cu Streinu-Cercel, managerul Institutului „Matei Balș” din București....
Se ascut săbiile pe scena politică în plină pandemie! Conducerea PNL Timiș este ținta tunurilor de acuzații. PSD atacă numirea în funcții a persoanelor pe...
Măsură aplicată încet, dar sigur! Nicolae Robu explică de ce nu poate instala imediat dozatoarele cu dezinfectant la intrările în blocuri. Primarul spune că atribuirea...
În vederea limitării pe cât posibil a răspândirii temutului virus din China, dar mai ales pentru înlăturarea oricărui risc cu privire la sănătatea cetățenilor, angajații...
Un cititor a transmis redacției Express de Banat o poză în care sunt ilustrate pliante cu fotografia lui Nicolae Robu în cutiile poştale. Un altul...
În plină pandemie de coronavirus, administrațiile publice locale au obligația de a achiziționa dispozitive pentru dezinfectant, recipiente care să se regăsească la fiecare scară de...
În urmă cu o săptămână, problema persoanelor fără adăpost era ca şi rezolvată de conducerea Primăriei Timișoara, însă la nivelul Direcției de Sănătate Publică s-a...
De aproape o lună, președintele, premierul și ministrul de Interne ne cer să rezistăm pe baricadele luptei împotriva coronavirusului. Să luptăm ca moldovenii lui Ștefan...
Primăria Oțelu Roșu ar putea rămâne fără resurse financiare, ceea ce va afecta atât activitatea de susținere a prevenirii și combaterii a COVID-19, cât și...