Primarul Caransebeșului acceptă redeschiderea pieței. „Va veni o Ordonanță Militară care va închide piețele cel mai curând!”

După redeschiderea Pieței Agroalimentare din Municipiul Caransebeș de astăzi, primarul urbei, Felix Borcean vine cu precizări, ca urmare a mai multor comentarii în spațiul virtual.

Edilul Caransebeșului își menține părerea personală precum că distanțarea socială la care se face apel de zile bune este necesară și în piața Gugulanilor, însă acceptă și se supune deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, care a decis ca de astăzi Piața Gugulanilor să fie deschisă în anumite condiții de ordine și protejare atât a clienților cât și a vânzătorilor.

Suspendarea activității pieței a fost decisă cu largă majoritate de voturi în Comitetul Local pentru Situații de urgență, din care fac parte 37 de persoane (primar, viceprimar, secretar general al Primăriei, șefi ai celor mai importante instituții din Caransebeș sau reprezentanții acestora). Au votat 35 pentru suspendare, a fost o abținere și un vot împotrivă. Reluarea activității a fost decisă de Comitetul Județean pentru Situații de urgență, condus de prefect și din care fac parte șefi de instituții județene. În concluzie, nu au nicio legătură Consiliul Local, Consiliul Județean și nici Andra Pleșa. Eu și, probabil, alți membri ai CLSU, rămânem la părerea că, momentan, piața trebuia să rămână închisă și continui să nu-mi asum, sub nicio formă, redeschiderea ei, dar respect hotărârea CJSU”, spune primarul Caransebeșului.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Felix Borcean nu dorește să mai revină cu argumente care pot fi și pro și contra acestei activități, dar face apel la ordine și la responsabilitate acum în preajma sărbătorilor pascale, când se cunoaște că în Piața Gugulanilor nu poți arunca un ac:

Cred că mai responsabil ar fi fost să prevenim, să limităm posibilele aglomerări, decât să le încurajăm, în contextul în care, măsurile privind mobilitatea populației devin tot mai restrictive. Consider că exemplele de restricții din vârf de pandemie din Spania sau Italia, ar fi trebuit aplicate din start la noi pentru a nu trece prin situații similare. Dar, evident, este doar părerea unui primar de provincie”, a menționat edilul care, mai spune că are o presimțice că va veni o ordonanță militară de închidere a piețelor, emisă chiar de concetățeanul său și coleg de partid Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne, cu care, se cunoaște că are o relație tensionată încă de la începutul mandatului său.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/