Asociațiile umanitare și oamenii de bine sunt alături de Spitalul din Caransebeș

untitled design set 970x90 px

Foarte mulți voluntari doresc să ajute Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș în lupta cu COVID – 19. De lângă cetățenii de bine, persoane fizice și juridice, mai sunt asociații umanitare care se implică în colectarea de fonduri, sau materiale de protecție și de soluții de dezinfecție, care sunt mai apoi donate spitalului, suport pentru pacienții cu coronavirus.

Potrivit primarului Felix Borcean sunt trei asociații care doresc să se implice, una dintre ele fiind Asociația Salvați Spitalul Municipal de Urgență, care deja a avut în cont o sumă importantă în urma organizării a două evenimente caritabile și care va aloca acești bani spitalului.

Asociația Salvați Spitalul Caransebeș, din care fac și eu parte a obținut în sfârșit personalitatea juridică și are două conturi în lei și euro în care se pot face donații. Banii pe care-i avem deja în cont vor fi direcționați către spital și vor fi cheltuiți pe ce ne solicită conducerea spitalului. Mai sunt firme care au făcut donații, oameni de bine, toată lumea este implicată în acest act de întrajutorare”, ne-a declarat primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean.

publicitate ziar expresb 1000x100

În acest plan cartabil este implicată și Episcopia Caransebeșului prin asociația pe care o păstorește părintele Petrică Ionuț Timiș Popovici, preotul partoh al spitalului. Toate fondurile pe care le colectează în asociație merg către achiziția de materiale de protecție pentru cadrele medicale de la Spitalul din Caransebeș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/