Membrii PNL Lugoj ar putea face în zilele următoare mai multe nominalizări pentru ocuparea unor posturi în cadrul a două ministere. Municipiul Lugoj ar putea...
Marile idealuri și performanțele au nevoie de timp să se împlinească să se coacă să devină mature și aleagă calea pe care vor merge. Dacă...
Teamă, neștiință sau nepăsare?! După ce a fost refuzată, atât de medicii din Reșița, cât și de cei din Timișoara, o mamă a reușit, într-un...
De săptămâna aceasta, chiar din Ajunului Sfântului Nicolae, elevii din Timișoara ”primesc” o nouă linie de transport școlar cu microbuzul. Cei care au fost „cuminți”...
Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la înființarea primei locuințe protejate pentru persoane cu dizabilități intelectuale din România, locuința „DINA”. Astfel, pentru a...
Toamna aceasta, Liga a V-a Timiș a ieșit ”în evidență” cu un meci terminat cu o bătaie în tribună, între jucători și spectatori. AJF Timiș...
Fotbalistele de la Fortuna Becicherecu Mic au intrat în vacanță după ce s-a terminat și turul de campionat. Toată toamnă, bănățencele au fost pe locul...
Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat astăzi, cu unanimitate de voturi, raportul favorabil pe proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu. Acesta prevede că persoanele...
Timișoara mai are multe probleme ce trebuie rezolvate. Dacă pe străzi s-au turnat tone considerabile de asfalt nou, în schimb, în multe zone – iar...
Senatorul cărășean Ionuț Chisăliță, cunoscut ca fiind un apărător al persoanelor cu handicap, a făcut o nouă interpelare. De această dată, la Ministerul Muncii și...
Autoritățile române și cele din Serbia lucrează împreună la un proiect pentru ca pe canalul Bega, să se poartă circula din nou între cele două...
Primarul municipiului Caransebeş, În temeiul art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , art.196, alin.(1), lit.b) din OUG nr.57/2019 privind Codul...
Rezumatul lunii noiembrie nu arată tocmai bine, conform inspectorilor Gărzii Naționale de Mediu din Timiș. În urma celor 68 de inspecții efectuate la activitățile cu...
1 Decembrie a însemnat pentru 28 dintre polițiștii din cadrul I.P.J Timiș o zi cu dublă semnificație. 12 ofițeri și 16 agenți de poliție au...
Mihai și-a găsit sufletul pereche într-un loc de poveste, la Poiana Mărului, și tot acolo a descoperit legenda regelui dac Scorilo, tatăl lui Decebal, ale...
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest pregătește o serie de evenimente pentru bănățeni luna aceasta. Astfel, inovatori din șapte țări europene se întâlnesc în decembrie...
Încă 22 de infuzomate automate, în valoare de 20.000 de euro, au fost date în folosință Spitalului de Zi al Centrului de Oncologie OncoHelp, crescând...
Ani de-a rândul, reportajele din cartierele Kuncz sau Plopi arătau o față a Timișoarei pe care aproape nimeni nu dorea să o vadă. Cu siguranță,...
Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal de Urgențe din Caransebeș s-a reunit luni în noua formulă cu managerul Adrian Cican și cu Mihai Minea ca...
Scandalul pe teme homosexuale din Mănăstirea Teiuș, tratat cu îngăduință și înțelegere de mai marii Episcopiei Caransebeșului, scoate la iveală o mulțime de alte lucruri...
Se lasă cu plângeri în grup la DNA după întâlnirea care a avut loc la Primăria Prigor. Păgubiții de pădure din comuna cărășeană spun că...
Nu toți oamenii au pe cineva drag care să le ofere căldură într-o zi friguroasă de iarnă – este un simplu gând din care s-a...
Finalul lunii noiembrie a adus și ultimul fluier în Liga 3, unde din Banat, doar Timișul are reprezentante. În seria a IV-a, nimeni nu a...
Două autospeciale cu capacitate de 7.000 de litri și șapte bărci de salvare au intrat în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” Timiș. Noile...
În sfârșitul de săptămână trecut, când românii s-au relaxat cu prilejul Sfântului Andrei și a Zilei Naționale, voleibaliștii de la CSU UVT Timișoara au muncit...
Luna și distincția pentru Universitatea de Vest din Timișoara. De data aceasta, instituția de învățământ superior a fost premiată vineri, la Palatul Cotroceni, în prezența...
Aproape 1.000 de persoane au participat la Gala Campionilor FRAS 2019 care a avut loc la centrul Venue Ballroom and Events din Timișoara. Sute de...
Centrul Timișoarei s-a umplut de culoare odată cu deschiderea oficială a Târgului de Crăciun. Iluminatul festiv este mai spectaculos decât în anii precedenți, mai ales...
Achiziția unui apartament poate reprezenta o adevărată provocare și, pe lângă investiția propriu-zisă, trebuie să ținem cont de beneficiile oferite. Locația, confortul, amenajarea și calitatea...
Transportul public din orașul de pe Bega este cu siguranță un capitol despre care mulți cetățeni consideră că se poate îmbunătăți. De marți, 3 decembrie,...
…bine-ți mai stă în straiele-ți de odinioară! În știința limbii nu-i însă loc de nostalgii și de întoarceri cu fața spre trecut. Am explicat eu...