Sârbii care l-au mituit pe fostul vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, Cătălin Şerban, prin intermediul directorului Moldomin, Iacob Chişărău, şi al preşedintelui Senatului Universităţii...
În cazul în care nu v-ați gândit încă cum să vă ocupați timpul liber, cinematograful este o opțiune valabilă de acum înainte. Așa cum am...
Codul galben, care a expirat în această dimineață, a lăsat trei blocuri din Reșița fără acoperiș și a luat pe sus mai multe părți componente...
Activitatea din 2014 a instanţei cărăşene conduse de judecătorii Rustin Ciasc şi Gabriela Stuparu a fost din nou foarte apreciată la nivel de CSM, care...
Foștii angajați ai Uzinei Constructoare de Mașini, care au contribuit financiar, dar și fizic la ridicarea debarcaderului de la Văliug, își amintesc cu lacrimi în...
O adevărată colecţie de vedete a reuşit să aducă anul acesta Dan Avram la competiţia devenită deja tradiţie şi care nu face altceva decât să...
Banatul Caransebeș se întâlnește sâmbătă cu una dintre cele două echipe pe care le-a învins în tur. Deși Arcada Galați vine în Banat cu un...
Parcă aş fi pe baltă, la pescuit. A căzut în plasă un peşte, îl aştept pe următorul. Care o fi? De ce culoare? Răpitor? Răpitori...
Mult aşteptata întâlnire dintre şeful administraţiei judeţene şi patronul Metalului Reşiţa s-a terminat cu un rezultat pe care îl aşteptau toţi fanii din Valea Domanului,...
Șoferul accidentat grav în fața IPJ Caraș-Severin este celebru în rândul reșițenilor. Dan Atomoaie zis „Banană” a scăpat cu viață ca prin urechile acului, dar...
Codul galben a început deja să facă pagube la Reșița. Pompierii s-au deplasat în două locații din Reșița, iar drumul care leagă telescaunul de Muntele...
Cel mai tare dosar al DNA al momentului, în care este anchetată Alina Bica, privește în mod direct județul. Asta, întrucât sechestrul ridicat abuziv și...
Speculanții specializați în retrocedări de terenuri au primit o grea lovitură din partea edilului-șef, care le-a ruinat din start orice posibilă „afacere”. Caransebeșul a crescut...
După ce în urmă cu două zile ofițerii Direcției de Investigare a Fraudelor au destructurat o rețea de infractori contrabandiști, care plasa pe piață bani...
Ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat. Deputatul Elena Udrea, mama profitoare a şpăgilor din România, a fost dusă cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie....
Adrian şi Lăcrimioara Chebuţiu şi bunul lor prieten Adrian Preda par să nu mai aibă nicio limită. Reşiţenii le sunt datori vânduţi! Au devalizat UCM...
Cel puțin aceasta este promisiunea reprezentanților Primăriei Reșița, care de câteva săptămâni încearcă să găsească o soluție prin care să îi ajute pe locatari. Asta,...
Administrația locală a adus în discuție în această săptămână problema stației de epurare din Reșița, pentru care edilul-șef susține că ar fi fost întocmit greșit...
Fotbaliştii Metalului au tras un semnal de alarmă conducerii şi finanţatorilor clubului cu privire la restanţele financiare, refuzând să iasă la antrenamentul programat pentru ieri...
Evoluția de excepție a artiștilor reșițeni și dăruirea pe care o afișează atunci când sunt pe scenă au dus la stabilirea unei bune relații de...
În urma apelului lansat de Lili Gherle, inițiatoarea campaniei umanitare în urmă cu mai mulți ani, oamenii în uniforme s-au prezentat în această dimineață la...
Circulația a fost deviată mai bine de 30 de minute în zona IPJ. Asta, după ce două mașini s-au izbit și au avariat-o și pe...
Un om al străzii a fost găsit mort miercuri după amiază în municipiul Caransebeș. Bărbatul în vârstă de 66 de ani zăcea fără suflare în...
Fostului director al UCMR, Adrian Chebuţiu, nu i-a mai fost de ajuns sprijinul locotenentului său, Adrian Preda, în atâtea afaceri penale, astfel că şi-a băgat...
Tupeul şmecherilor din Clisura Dunării nu mai cunoaşte nicio limită. După ce acum câţiva ani poliţiştii de frontieră au fost alergaţi de un interlop cu...
Viaţa politică românească fierbe. Pe acest fond, câteva evenimente ne fac şi pe noi să privim cruciş. Dosarul Flota, care l-a avut în centrul ei...
Noua modalitate de împărțire a banilor privează municipiul reședință de județ de sume importante de bani care reveneau până acum orașului. Sumele alocate din cotele...
Penitenciarul Popa Şapcă din Timişoara se umple încet, dar sigur de foşti primari, şefi de instituţii publice şi infractori cu mănuşi albe care şi-au făcut...
Foştii directori ai Uzinei Constructoare de Maşini, suspectați că ar fi devalizat uzina în perioada în care se aflau la conducerea acesteia dau cu subsemnatul...
Împăcarea forțată dintre patronul Metalului, Cătălin Rufă, și primarul Reșiței, Mihai Stepanescu, și anunțata implicare a Consiliului Județean în finanțarea echipei antrenate de Daniel Oprița...