Zonele de carosabil, parcări şi trotuare degradate sau realizate necorespunzător în partea de sus a Reşiţei vor fi remediate începând de vineri. Asta dacă vremea...
Nicolae Căpîlnean, unul dintre principalii furnizori de droguri pentru tinerii din Caransebeş şi Oţelu Roşu, a profitat că este judecat în libertate din cauza bolii...
Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Caraș-Severin se plânge că, indiferent câte controale ar efectua sau câte amenzi ar aplica, rândurile celor care practică munca ilegală...
Vicepreședintele PNL este convins că în perioada următoare mulți oameni de valoare din PDL vor părăsi partidul, îndreptându-se spre Partidul Național Liberal. Potrivit lui Sorin...
Ieri, începând cu orele 15 trecute fix, Băsescu Traian şi-a început discursul în Parlament. Înainte de a începe să spună ceea ce îi stătea pe...
A înghiţit milioane, dar arată ca după bombardament. Centrul Civic al municipiului de pe Bârzava e cârpit o dată la câteva luni din cauză că...
Legenda vie a visului împlinit, Dumitru Prunariu, a fost astăzi prezent la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, unde a stat de vorbă atât cu studenții,...
Fostul primar al oraşului Oţelu Roşu, Iancu Simion Simi, susţine în continuare că este nevinovat în dosarul fraudării fondurilor APIA, dar spune că ştie de...
Declarațiile ministrului Eugen Nicolaescu, potrivit cărora ar urma să desființeze Direcțiile de Sănătate Publică și Casele de Asigurări de Sănătate i-a pus pe jar pe...
Cele mai eficiente soluţii IT, destinate mediului de afaceri, vor fi prezentate astăzi, cu începere de la ora 14.45, în incinta Hotelului Rogge, în cadrul...
Planurile Primăriei Reșița pentru a transforma școlile din oraș într-unele moderne și la standarde europene nu au atras atenția suficientă pentru a fi implementate, ele...
Aleșii au decis recent să nu își excercite dreptul pe care „județul” l-a avut asupra Cazinoului din Herculane, obiectiv pe care ar fi pus ochii...
Noul şef din Valea Domanului i-a invitat pe fanii echipei şi pe părinţii puştilor de la FC Şcolar la o întâlnire în care să le...
Azi, în Parlament, Băsescu Traian şi-a exprimat intenţia de a adresa un mesaj. Încă nu se ştie cui va fi adresat acest mesaj. Parlamentarilor, Guvernului...
La sediul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Camerei Deputaţilor, preşedintele Comisiei, deputatul Ion Mocioalcă, a primit vizita ambasadorului Republicii Polonia la...
Vicepreședintele PNL a susținut astăzi o conferință de presă în cadrul căreia și-a prezentat poziția cu privire la regionalizare, dar și la necesitatea elaborării unei...
Tribunalul Arad a pronunţat astăzi sentinţa de condamnare în dosarul fraudării fondurilor acordate de APIA Caraş-Severin sub formă de subvenţii pentru întreţinerea păşunilor. Fostul director...
La Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au fost împuterniciţi noi adjuncţi după ce comisarul-şef Borteş, adjunctul şefului inspectoratului, a ales să preia comanda Poliţiei din...
Reprezentanții poliției rutiere, alături de cei de la Guerrilla Motors și reprezentanții Casei de Cultură a Studenților Reșița au invadat holurile de la Centrul de...
Clubul Sportiv Metalul Oţelu Roşu are toate şansele să încheie un parteneriat de colaborare cu Dinamo Bucureşti, ca urmare a relaţiilor de prietenie ce-i leagă...
Procurorii de la Crimă Organizată din Caraş-Severin au scos la iveală lucruri incredibile care se petrec în rândul tinerilor din Caransebeş şi Oţelu Roşu. Consumul...
Autorul accidentului de la Pădureni, Iacob Chișărău, a angrenat întreaga familie în marea sa minciună, potrivit căreia ar fi suferit un atac cerebral la momentul...
Pentru că legea de acum nu le mai permite iubitorilor de tutun să-și sufle fumul unde vor, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului a efectuat controale...
Când stăm acum de vorbă încă nu a început manifestarea de la TG. Mureş. Cică va fi vorba de 10 mii de participanţi unguri din...
FC Caransebeș a trecut de CS Vladimirescu 2003 cu scorul de 3-2 (1-1) într-un meci din prima etapă a returului Ligii a III-a de fotbal....
În urma unei întâlniri la nivelul Primăriei Reșița, primarul Mihai Stepanescu împreună cu profesorii de sport din oraș au stabilit că trebuie pus accentul pe...
Tăierile ilegale din rezervaţia naturală Balta Nera-Dunăre din Parcul Natural Porţile de Fier, dar şi cele de pe teritoriul Serbiei au scăpat de sub control....
Evenimentul cultural care a marcat weekendul a fost unul de natură religioasă, care a transformat Reșița, pentru o zi, în capitala ecumenică a județului Caraș-Severin....
Curtea de Apel Timişoara a arătat maximă clemenţă faţă de contrabandiştii de ţigări din Oraviţa, Ciudanoviţa şi Petrilova, care au constituit, la iniţiativa omului de...