Mâine încep lucrările în oraşul vechi!

Zonele de carosabil, parcări şi trotuare degradate sau realizate necorespunzător în partea de sus a Reşiţei vor fi remediate începând de vineri. Asta dacă vremea o va permite!

Străzile oraşului arată mult mai bine după ce municipalitatea s-a împrumutat şi a implementat proiectul „Reabilitare carosabil, amenajare locuri de parcare şi trotuare, zona oraş vechi din Municipiul Reşiţa”. Există însă şi destule deficienţe, astfel că reprezentanţii Primăriei i-au contactat pe proiectant şi constructor pentru remedierea zonelor degradate sau realizate necorespunzător.

„În acest sens a fost convocat în teren proiectantul lucrării, pentru a constata problemele apărute şi pentru a prezenta constructorului soluţia de remediere a acestora. Subliniem că municipalitatea supraveghează îndeaproape execuţia lucrărilor, astfel încât acestea să fie de bună calitate, să se efectueze în termen şi cu respectarea normelor de circulaţe în vigoare”, se arată într-un comunicat primit de la Biroul de presă al Primăriei Municipiului Reşiţa.

Constructorul a promis că lucrările vor fi reluate şi va reface zonele sesizate ca fiind necorespunzătoare.