„Ar fi o greșeală să grăbim demersul regionalizării!”

Vicepreședintele PNL a susținut astăzi o conferință de presă în cadrul căreia și-a prezentat poziția cu privire la regionalizare, dar și la necesitatea elaborării unei noi Constituții pentru România. Liderul liberal este de părere că reorganizarea administrativ-teritorială nu trebuie compromisă prin numirea unor șefi de regiuni.

Sorin Frunzăverde a făcut astăzi referire la faptul că România trebuie să adopte un alt act fundamental. Mai exact, acesta este de părere că trebuie lămurite o serie de aspecte legate funcționarea statului român, dar și de responsabilitățile pe care le au instituțiile fundamentale ale statului.

„Sunt aspecte ale noii Constituții, cel puțin la fel de importante ca Regionalizarea. Noi am propus un proiect de Lege pe această temă, el există, îl puteți urmări pe site-ul Consiliului Județean încă de acum o lună. Este primul text de acest gen elaborat în urma unei activități de câteva luni desfășurate de Agenția de Dezvoltare Vest, în urma hotărârii Consiliului de Conducere al Regiunii”, a spus astăzi liderul de la Palatul Administrativ.

Alegeri pentru șefii de regiuni

Odată ce proiectul de Lege există, liberalul este convins că o mare parte din textul său va fi preluat în urma analizei laborioase pe care o fac grupurile de specialiști și oamenii politici. „Cred, însă, că vizavi de regionalizare suntem într-un anumit pericol în acest moment. Unde cred că apare pericolul?  În faptul că ne grăbim! Regiunile nu pot să apară numai după ce apare noua Constituție. Reorganizarea administrativ-teritorială nu poate să apară doar după Constituție, care o consacră ca unitate teritorial-administrativă, alături de localitate și județ. Ar fi o greșeală să grăbim acest demers, numind acum niște președinți de Consilii Regionale sau niște președinți de regiune sau prefecți de regiune. Acest lucru trebuie să se facă concomitent cu alegerile din 2016. Nu este un lucru atât de ușor pe care să îl facem în doar câteva luni și nu cred că există un preț politic atât de mare încât să grăbim acest demers și să numim nouă șefi de regiuni. Ei trebuie aleși! Primul demers de acest fel trebuie realizat prin alegeri, nu trebuie făcut prin numire, întrucât compromitem această inițiativă a regionalizării”, a subliniat Sorin Frunzăverde.

În ceea ce privește capitala Regiunii Vest, președintele Consiliului Județean spune că Timișoara ar fi cea mai bună alegere. Acesta apreciază și inițiativa luată la nivel central, potrivit căreia instituțiile de importanță regională să fie localizate și în celelalte reședințe ale județelor. Spre exemplu, cum Caraș-Severin deține cea mai mare suprafață împădurită din Regiune, ar putea găzdui sediul regional al Direcției Silvice.