Legile încurajează munca la negru!

Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Caraș-Severin se plânge că, indiferent câte controale ar efectua sau câte amenzi ar aplica, rândurile celor care practică munca ilegală se îngroașă pe zi ce trece. Principala problemă ce generează o astfel de situație este legislația în vigoare ce sugrumă orice șansă de a înființa ceva.

Fiecare control al Inspectoratului Teritorial de Muncă se lasă cu amenzi și cu noi locuri de muncă descoperite la negru, însă, deși neregulile depistate par să fie în scădere, procentul este ireal, doar pe hârtie, pentru că majoritatea angajatorilor merg pe varianta mai puțin legală.„Deși în 2012 s-a redus numărul cazurilor depistate cu 33 la sută, acest procent nu reprezintă realitatea. Personalul ITM nu poate să efectueze verificări calificate, acționăm la întâmplare și nu putem să surprindem pe toată lumea”, explică Miu Ciobanu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Mai mult decât atât, angajatorii nu se sperie nici de controale și nici de amenzi și asta pentru că rezolvă totul în instanță. „Nu reușim să îi speriem cu amenzi pentru că în instanță acestea se transformă în avertismente și situația cu munca la negru continuă. Nivelul de încasare a amenzilor este foarte redus. Ar trebui ca angajatorilor să le scadă amenda dacă după control realizează contracte cu angajații și le și păstrează în timp”, precizează inspectorul-șef.

Întreaga problemă pleacă de la legile ce guvernează astăzi în țară. „Patronii sunt forțați de actualul sistem să angajeze la negru, ținând cont de fiscalitatea în vigoare. Este un întreg sistem greșit. Este mult de muncă în acest domeniu și trebuie să sărim în ajutorul celor care sunt obligați să accepte o slujbă la negru”, mai adaugă inspectorul-șef Miu Ciobanu.

Comments

  1. un fraier says:

    Cind mai scrieti un articolo dati si un exemplu ,,angajatoru daca iti da 1000 de lei pe luna in mina pe cartea de munca trebe sa ai in jur de 1600 lei pe luna din care iti trade statu ,sanatate si ce mai trag ei pe acolo ,apoi angajatoru mai plateste in 800 la stat pt tine ,,in concluzie statu te obliga sa fur sa lucri la negru sa faci infractiuni ,,,Casa aiba parlamentari si senatori si ministri salari mari si diurne ,bani de deplasare ,etc ,,,,faceti si un calcul cit plateste un angajator,,,eu am 1000 lei pe luna sotia 500 ,avem si un copil de 8 ani ,,,,Ochirie de 500,gazu 200 ,curentu 150,scara 150,,cablu tv 60 transportu la lucru in comun 200,,,,Si cu ce p…. sa mai traim,,,,,eu prefer sa muncesc fara acte dar din pacate angajatori mei nu vor fara acte ,,,,,SINT ALTI SI MAI AMARITI SI NECAJITI ,,,,,,