Instituţiile publice nu vor mai putea solicita copii ale actelor, potrivit unei legi adoptate astăzi de Camera Deputaților. Potrivit deciziei, vor fi interzise copiile inutile,...
Marile lanțuri de retaileri Penny, Carrefour, Kaufland, Auchan și Cora au fost verificate zilele acestea de echipe ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) București-Ilfov...
Aproape 5.000 de elevi care învață în patru școli din Timișoara nu mai merg la cursuri. De vină nu este pandemia de coronavirus, ci frigul...
Adăpostul de câini din Moldova Nouă va primi sprijin de la timișoreni. Asociația Look Inside dă startul unei campanii de colectare de hrană, proiect aflat...
Administrația Bazinală de Apă Banat a făcut public un filmuleț spectaculos, realizat din aer, în care se poate observa nodul hidrotehnic de la Sânmihaiu Român,...
Este una dintre cele mai grele perioade prin care corpul medical de la Serviciul de Ambulanță Timiș o traversează de la debutul pandemiei, de acum...
Primăria Timișoara anunță că se pot depune cereri în vederea acordării ajutoarelor pentru încălzirea locuinței în acest sezon rece. Pot beneficia de acest sprijin persoanele...
Garda Forestieră Timișoara a realizat mai multe controale, în ultima perioadă, în pădurile din vestul țării, fiind constate o serie de nereguli. Astfel, inspectorii au...
Liderul USR Caraș-Severin vorbește despre zvonurile izbucnite după desemnarea lui Dacian Cioloș pentru funcția de prim-ministru. Indiferent care dintre ele s-ar adeveri, Andrei Plujar exclude...
Doza suplimentară de vaccin împotriva COVID-19 se poate administra la cel puțin 28 de zile de la doza a doua, în cazul persoanelor sever imunodeprimate....
Bienala Art Encounters 2021 continuă la Timișoara, iar pentru vineri după-amiază, de la ora 18, la Muzeul de Transport Public „Corneliu Mikloși”, a fost programat...
România bate astăzi un record absolut în pandemie. Depășește pentru prima dată pragul de 16.700 de infectări, 440 de decese și 1.660 de bolnavi în...
Un consilier local din Timișoara acuză primăria că ține școlile, spitalele, dar și cetățenii în frig, deși instituția a anunțat că va începe furnizarea energiei...
Alianța dintre USRPLUS și PNL în Timișoara și județul Timiș este una deteriorată, iar asta nu de acum, ci de câteva luni bune, este de...
UVT participă în această perioadă la standul de promovare al României, organizat de Ministerul Afacerilor Externe, în cadrul EXPO 2020 Dubai. Instituția este reprezentată de...
Agenția Națională pentru Locuințe intenționează să construiască un nou bloc pentru tineri în județul Timiș. În total, clădirea care urmează să fie ridicată în orașul...
Țara noastră va atinge vârful acestui val al pandemiei de coronavirus în zilele următoare, este de părere medicul Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie....
Doi parlamentari USR de Timiș au depus o inițiativă legislativă prin care vor să modifice legea care reglementează acordarea decorațiilor și meritelor de către statul...
BPL PNL Timișoara a decis, prin vot secret, la ședința de luni seară, înaintarea către BPJ PNL Timiș a propunerii de excludere din partid a...
Reprezentanții Consiliului Județean Timiș au început pregătirile pentru prima campanie de curățenie de toamnă care va avea loc pe drumurile județene. Echipele de curățenie, sprijinite...
Federația Asociațiilor de Locatari din Timișoara critică noul regulament de parcare pregătit de primărie și susține că îi va afecta în mod negativ pe foarte...
61 de persoane infectate cu noul coronavirus au primit echipamente de oxigen gratuit din partea Primăriei Timișoara pentru a se trata acasă, în ultima săptămână....
USRPLUS își dorește refacerea coaliției de guvernare alături de PNL, tot fără liberalul Florin Cîțu în fruntea viitorului Executiv. Senatorul de Timiș Raoul Trifan vorbește...
Tribunalul Timiș a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a tânărului în vârstă de 34 de ani care și-a ucis mama, la...
Două comune periurbane Timișoarei se află în top 5 al vaccinărilor la nivel național, cu aproximativ jumătate din populație imunizată împotriva noului coronavirus. În același...
Asociația Euroland Banat, împreună cu partenerii și membrii DANUrB+, organizează astăzi o întâlnire internațională în cadrul proiectului „Brandul Urban Dunărea” sau DANUrB+, sub denumirea completă...
Tabloul electric principal al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara a fost schimbat după 60 de ani, iar procedura a durat...
Acuzat de cărășenii care nu văd realizările din mandatul său, Romeo Dunca a povestit pentru Express de Banat despre cel mai recent succes pe care...
Consiliul Național al Rectorilor a cerut Guvernului, în cadrul unei ședințe desfășurate la Brașov, introducerea certificatului verde pentru accesul în facultăți. O ședință de lucru...
Meteorologii au instituit cod galben de vânt puternic în mai multe zone din județul Caraș-Severin. Avertizarea este valabilă duminică, până la ora 15.00. Specialiștii anunță...
Doi dintre foștii primari ai Reșiței, inginerii Enache Barbu și Mircea Popa, au încetat din viață. Ambii au avut cariere legate de Uzina Constructoare de Mașini Reșița, unde au...

Școala din cartierul bocșean Măgura, pregătită pentru o renovare completă
Alte trei blocuri din Caransebeș se reabilitează pe bani europeni
Taxele și impozitele în Timișoara rămân neschimbate anul viitor
Dominic Fritz ar putea pierde salariul de la USR. Proiectul de lege depus la Senat
400 de copii, dar bani aproape ca pentru o comună cu 200 de locuitori!
TUR pune transportul local și cel metropolitan pe același bilet

Primăria începe să refacă PUG-ul Timișoarei. Noul plan ar trebui să fie gata în doi ani
O stație de epurare nouă, pentru Berzovia, Fizeș și Gherteniș
Zona Izvor din Bocșa, luată în calcul pentru un cartier cu 80 de case
O nouă unitate de învățământ din Moldova Nouă se renovează pe bani europeni
Asociația Acasă în Banat începe salvarea clădirii istorice, Moara din Valeapai
Ioan Dragomir revine, oficial, la conducerea Prefecturii Caraș-Severin
Organizat de Asociația Culturală Pordampi în colaborare cu Primăria Reșița, evenimentul din perioada 4 decembrie 2026 – 7 ianuarie 2027 își propune să aducă în centrul orașului o atmosferă...
Cu ironia la purtător, Victor Nafiru ne plimbă prin „balamucul politic” în noua sa carte
Patru zile dedicate cărții și scriitorilor, la prima ediție a Târgului Gaudeamus de la Reșița
Iosif Todea se retrage de la conducerea Corului „Ion Românu”, după aproape 30 de ani
Black Friday vine cu premii în magazinele Casa Alex. 10 iPhone 17 Pro își așteaptă câștigătorii
„Vrăjitorul din Oz” ajunge la Teatrul de Vest din Reșița, la final de săptămână