Restricții rutiere pentru Timișoara City Marathon. Traseul curselor cronometrate va urma în mare parte cursul canalului Bega

timisoara city marathon 3
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Timișoara City Marathon dă startul celor patru curse duminică, în 24 octombrie, iar organizatorii anunță care sunt principalele măsuri de siguranță și restricții rutiere. Pe lângă maratonul de 42 de kilometri cu plecare de la Otelec și semimaratonul de 21 de kilometri cu plecare de la Sânmihaiu Român, vor fi două curse, de 10, respectiv 3 kilometri, cu plecare de la Stadionul Știința – Baza 1 UPT. 

Traseul curselor cronometrate va urma în mare parte cursul canalului Bega, însă vor fi locuri unde circulația autovehiculelor va fi restricționată pe parcursul zilei de duminică, astfel:

Închidere străzi:

  • Vasile Pârvan: se închid ambele sensuri. Va fi afectată ieșirea și intrarea în parcarea Universității de Vest Timișoara (pe ambele părți), între orele 09.00 și 13.00
  • Corneliu Coposu: se închid ambele sensuri
  • Pestalozzi: se închid ambele sensuri
  • Nistrului, între str. Pestalozzi și bdul. 3 August: se închid ambele sensuri
  • Traian Lalescu: se închid ambele sensuri, de la strada Ioan Curea până la bdul. Vasile Pârvan
  • În zona Piața Romanilor se vor închide străzile: I. L. Caragiale, Dr. Gh. Marinescu, Episcop J. Lonovici și strada din stânga bisericii (cu clădirea Liceului W. Shakespeare) duminică, între 09.00 și 14.00.

Restricții trasee mijloace de transport în comun, duminică între orele 09.00-14.00:

Liniile 16, E3, E7 și E8, care se deplasează pe bdul. Pestalozzi și bdul. Vasile Pârvan, nu vor putea circula pe acest tronson, între orele mai sus menționate.

promovare banner maxagro

Închidere Stadion Știința (Baza 1 UPT), interval orar 8.00-15.00 pentru sportivii neparticipanți la concurs.

Organizatorii s-au pregătit și cu o serie de măsuri active pentru preîntâmpinarea transmiterii virusului: reducerea numărului de participanți la curse, portul obligatoriu al măștii în spațiu deschis până la plecarea în cursă și după trecerea liniei de finish, măsurarea temperaturii în prezența unui  cadru medical la start, prezența substanțelor dezinfectante la linia de start-finish și punctele de hidratare. Organizatorii vor purta mască de protecție pe toata durata concursului. Participanții vor trebui să prezinte certificatul verde la preluarea kitului sau la linia de start.

Mai multe detalii despre înscriere, program și condiții de participare pot fi aflate AICI. Înscrierea la cursele de 10, respectiv 3 km este gratuită.

CITEȘTE ȘI: Au început „înrolările” la Timișoara City Marathon. Startul se dă în 24 octombrie

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/