Premierul Ciucă, la ordinele PSD! Guvern până la 1 februarie 2022!

ciolacu marcel

Dacă va fi un acord pentru Guvernul condus de Nicolae Ciucă, acesta va fi în vigoare până la 1 februarie, a spus, sâmbătă, președintele PSD Marcel Ciolacu. Acesta a făcut public ce a discutat cu Nicolae Ciucă.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul desemnat, Nicolae Ciucă.

În cadrul discuției, Ciolacu a subliniat că prioritatea absolută a oricărui Guvern trebuie să fie gestionarea eficientă a pandemiei, astfel că i-a solicitat premierului desemnat un plan concret de măsuri pe termen scurt pentru reducerea infectărilor și a deceselor cauzate de COVID-19.

De asemenea, președintele PSD i-a transmis lui Nicolae Ciucă faptul că așteaptă programul de guvernare până în februarie 2022, dar și măsurile pentru stoparea declinului economic.

Astfel, Ciolacu i-a cerut lui Ciucă să includă în programul de guvernare cele 10 măsuri urgente propuse de PSD în domeniul sanitar, economic și social.

„O să mai urmeze și alte discuții, și cu privire la reformele cuprinse în PNRR, care sunt timpii de implementare, dacă va fi vreun acord semnat până în data de 1 februarie”, a spus, după discuție, Marcel Ciolacu.

Întrebat de jurnaliști de ce acest termen de 1 februarie, Ciolacu a spus că „vorbim de un armistițiu politic ca să depășim situația pandemiei și a problemelor din energie. Nu s-a vorbit niciodată despre învestirea unui guvern pe următorii 3 ani de zile”.

Întrebat în continuare dacă Nicolae Ciucă i-a promis că va pleca de la Palatul Victoria după 1 februarie, Marcel Ciolacu a spus nu a cerut nimănui promisiuni.

„Nu, eu nu cer nimănui să îmi promită nimic. Eu am spus foarte clar: în cazul în care PSD decide să susțină un guvern minoritar, acest lucru nu se poate face decât pe o perioadă limitată de timp. Cel mult până la 1 februarie. Cred în continuare că România nu are nevoie în acest moment de un guvern minoritar. România are nevoie de un guvern stabil prin ce criză trece”, a mai spus președintele PSD.

Marcel Ciolacu a mai spus că nu s-a discutat despre o posibilă intrare la guvernare după această dată limită de 1 februarie 2022.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/