Când scăpăm de valul 4? Arafat: Săptămâna viitoare aflăm dacă suntem pe platou

coronavirus 2019 ncov novel coronavirus concept. microscope virus close up.
untitled design set 970x90 px

Săptămâna viitoare aflăm dacă suntem pe platou în privința infectărilor cu SARS-CoV-2, dar nu avem garanția că acesta este ultimul val al pandemiei de coronavirus, a spus șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), dr. Raed Arafat.

Raed Arafat a spus că valul 4 al pandemiei va mai dura, iar când vom ajunge la un platou nu vom asista la o scădere rapidă.

„O să începem să avem o scădere lentă după platou. Întrebarea este dacă am ajuns la platou, că în ultimele două, trei zile am văzut că suntem. Eram la 18.000, acum suntem la 16 – 15.000. Oare cât ține platoul ăsta? Dacă e platou, dacă nu ne trezim din nou cu o creștere. Și dacă ține platoul ăsta în următoarele zile, când începe să scadă și cu ce viteză? Clar că măsurile cu masca și celelalte poate vor ajuta la o scădere mai rapidă, dar nici asta nu va fi una spectaculoasă, de pe o zi pe alta să scadă cu câte 1.000. S-ar putea să ne trezim că o ducem așa până prin mijlocul lunii noiembrie, sfârșitul lunii noiembrie, să vedem că încă luptăm cu acest val până ajungem la o situație controlabilă. Depinde foarte mult de noi, din nou. (…) Cu cât se vaccinează mai mult, cu atât șansa să controlăm situația este mai bună și șansa să prevenim alt val mai târziu, prin ianuarie-februarie, este mai mare”, a spus Raed Arafat, vineri-seara, la Digi 24.

Potrivit șefului DSU, la mijlocul săptămânii viitoare, miercuri sau joi, „ne vom da seama care sunt creșterile”.

publicitate ziar expresb 1000x100

Întrebat dacă valul 4 este ultimul, Raed Arafat a spus că nu se știe.

„Nu se știe. Anglia este cu o variantă nouă, dar se pare că încă nu au impactul pe sistemul sanitar pe care l-au avut în alte valuri, ceea ce este bine. Variantele noi pot să însemne inclusiv variante la care să nu aibă vaccinul efectul scontat. Dar la acest moment nu avem astfel de informații, însă cu astfel de pandemii, cu astfel de virus care poate să se schimbe și să aibă mutații, cu cât situația este necontrolată, cu atât riscul de apariție de mutații și de variante noi este mai mare. Pentru asta trebuie pe plan mondial să se ajungă la o vaccinare într-un număr foarte mare. Pe plan mondial vaccinarea e mai mare ca în România. Vorbim pe plan mondial de 45% și în România de 30 și ceva la sută. Media europeană e mai mare decât media mondială. Cu cât se vaccinează mai mulți, cu atât apariția de mutații este mai mică”, a mai spus Arafat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/