Târgul de Paște din acest an, de la Timișoara, s-a deschis oficial astăzi, 5 aprilie, cu o mică festivitate desfășurată chiar în Piața Victoriei. Toate...
„După lupte seculare”, care la Timișoara au durat 4 ani și nu 30, ca în operele lui Caragiale, s-a semnat contractul cu firma de deratizare...
Timișoara se va transforma într-un și mai mare șantier decât este deja! Edilul Nicolae Robu anunță pentru anul în curs și pentru 2020 un număr...
Inspectorii Comisariatului Județean Timiș al Gărzii Naţionale de Mediu au depistat în primul trimestru al acestui an lipsa solicitării/obţinerii actelor de reglementare din punct de vedere al...
ACS Poli mai speră să se poate salva de la retrogradare și visează la un succes la Târgu Jiu, cu Pandurii. Un meci cu rezultat...
A început plantarea a sute de magnolii şi sălcii pe malurile râului Bega, în zona dintre podurile Michelangelo şi Mihai Viteazu. Prima lopată de pământ...
Primarul Gabriel Drăgan a semnat, astăzi, contractul pentru execuția lucrărilor prevăzute în proiectul finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală „Extindere rețea de canalizare menajeră...
Primăria Timișoara anunță închiderea circulației pe o stradă din municipiu, începând de mâine dimineața până în 10 aprilie, timp de 10 ore și jumătate zilnic....
De când a început anul 2019, în Banat s-au dat 14 amenzi pentru nerespectarea Legii apelor, într-un cuantum de 145.000 de lei. Inspectorii din cadrul...
Panourile electorale din intersecțiile din Timișoara pun în pericol siguranța șoferilor, afirmă președintele PSD Timiș, Călin Dobra, care îi cere primarului Nicolae Robu să le...
După jocul de cupe europene cu Enisei, Timișoara Saracens revine la partidele din Superliga de rugby. Bănățenii merg la Baia Mare, într-un meci rămas important,...
Lucrările pe drumul județean Valea Lungă – Cliciova se desfășoară de zor, pe partea de balastare și consolidare, astfel că, probabil, dacă se va păstra...
Timp de patru zile, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara are loc a VIII-a ediție a Salonului de carte Bookfest, deja un eveniment de tradiție...
O autospecială de dimensiuni mai mici decât cele existente în prezent este cadoul pe care l-a primit Detașamentul de Pompieri Lugoj din partea Primăriei. Administrația...
ASU Politehnica joacă sâmbătă din nou pe „Dan Păștinișanu”, de data aceasta cu Daco-Getica București. Meciul este important deoarece timișorenii sunt pe locul 14, iar...
Furnizarea apei va fi oprită la Timișoara din nou vineri, la doar câteva zile după un anunț similar venit din partea Colterm. De această dată,...
Senatorul PNL, Alina Gorghiu, a cerut demisia președintelui-director general al Societății Române de Radiodifuziune, Georgică Severin, din cauză că postul public a refuzat să transmită...
Președintele ales al PSD Timiș și al Consiliului Județean, Călin Dobra, acuză adversarii politici de incorectitudine și lipsă de caracter când vine vorba de fondurile...
Unul dintre cei mai valoroși gimnaști din tânăra generație, Norbert Marcu, format la Clubul Sportiv Școlar Lugoj va participa în această săptămână la un concurs...
Aproximativ 60.000 de persoane se află în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, dintre aceștia peste 5.000 sunt în județul Timiș. Niciunul...
Handbaliștii de la SCM Poli au câștigat la scorul de 27-17 meciul cu CSM București, din ultima etapă a sezonului regulat, după un joc slab...
Ripensia Timișoara stă mai liniștită în clasament, deoarece s-a mai îndepărtat de „linia roșie” a retrogradării. Alexandru Pelici gândește ca un „calup” de meciuri următorul...
Audieri în cazul Rominei Rotariu, educatoarea din Timișoara acuzată că, din cauza brutalității cu care s-a comportant cu un băiețel de 2 ani, i-a rupt...
Traseul de transport public și cel de agrement cu vaporașele pe Bega se scurtează, începând de mâine, 4 aprilie. Concret, deja celebrele „vaporetto” nu vor...
Crema agriculturilor din Banat va fi premiată în data de 10 aprilie, în cadrul unui amplu eveniment care va avea loc la Hotel Continental, în...
Prima salină construită în anul 2009 sub denumirea „Salina din Oraș” este cea din Timișoara și invită, pentru o zi, toate persoanele să experimenteze trăirile...
Pe lângă multe edituri de renume din țară, la a opta ediție a Salonului de carte Bookfest va fi prezentă și Editura Universității de Vest...
După inaugurarea trotinetelor ca mijloc de transport public în Timişoara, autorităţile locale spun că se pregătesc de o nouă premieră naţională: introducerea în sistemul de...
Rețelele vechi, pe care este furnizată apa potabilă în Lugoj, generează în acest moment pierderi imense, care ajung la 65% din cantitatea de apă cumpărată!...
Aproximativ 500 de biblii, unele chiar și din secolul al XIV-lea, pot fi admirate în această perioadă în incinta Bastionului Theresia din Timișoara, în cadrul...
Discuția despre demolarea Stadionului „Dan Păltinișanu” trece în curând la nivelul concret. Consiliul Județean Timiș a prevăzut în proiectul de buget pentru anul 2019 și...
Cele mai noi tendințe din industria resurselor umane au fost prezentate și dezbătute, la Timișoara, de către specialiști din domeniu, din țară și străinătate. HR...