Zeci de mașini de epocă vor putea fi admirate în paradă pe cele mai importante străzi din Timișoara, în acest sfârșit de săptămână. Sâmbătă, 27...
Un număr de 600 de copii, elevi și preșcolari, din Timișoara au primit, în prag de iarnă, pachete cu conținut cultural, în cadrul unui proiect...
Peste 21.000 de kilograme de aparate vechi, defecte sau uzate au fost adunate direct de la locuințele timișorenilor, în ultima perioadă, în cadrul unei campanii...
Primăria Timișoara are criterii clare în ceea ce privește modul de organizare al concursurilor pentru posturile de conducere. În urma unei dezbateri publice, s-a renunțat...
Consiliul Județean Timiș înaintează cu planurile de asfaltare ale unui sector din centura alternativă a Timișoarei. Este vorba despre 12 kilometri de drum județean între...
Consilierii județeni au aprobat, miercuri, reactualizarea protocolului de colaborare între Institutul Național al Patrimoniului și Consiliul Județean Timiș. Demersul este încă un pas făcut de...
Primăria Timișoara a pregătit un proiect care prevede înființarea unei Agenții de Achiziții Publice, care va centraliza toate cumpărăturile pe care municipalitatea, precum și 12...
Consilierii județeni au aprobat, miercuri, prin vot, ca județul Timiș să adere la European Cyclists’ Federation, Federația Europeană a Bicicliștilor. Este prima administrație din țară...
Lázár Katalin, studentă a Universității de Vest din Timișoara, a obținut locul întâi la prestigiosul Concurs Național de Interpretare „Eduard Caudella”. Tânăra studentă urmează cursurile...
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat miercuri că în oraș va fi deschisă o nouă fabrică de biciclete, care va începe producția la primăvară. Vor...
Universitatea de Vest din Timișoara își extinde proiectele de formare studențească prin inițierea „UStart Academy marca SAS UVT”. Una dintre cele mai importante construcții instituționale...
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara-Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat, miercuri dimineață, o percheziție domiciliară în...
Primăria Timișoara anunță că doar persoanele vaccinate vor putea să comercializeze nuielușe de Moș Nicolae pe străzile orașului. Solicitările în vederea obținerii avizului se depun...
A fost desemnat administratorul special al Colterm, după ce compania de termoficare a Timișoarei a intrat în insolvență. Este vorba de Cristian Amza, de profesie...
Primăria Timișoara intenționează să obțină mai mulți bani de la cetățeni și prin majorarea tarifelor de parcare pe domeniul public al orașului. Totuși, în urma...
Se face încă un pas astfel încât Muzeul Revoluției din Timișoara să prindă contur. În urmă cu câteva zile, Ministerul Culturii a semnat contractul pentru...
În județul Timiș sunt 15 clădiri în care se realizează activități medicale și care nu sunt autorizate pentru securitate la incendiu. Pompierii au găsit mai...
Reputatul medic de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara îi avertizează pe români să nu renunțe la vaccinare, la purtatul măștii și...
Unii timișoreni nu vor plăti taxe și impozite mai mari de anul viitor. Primăria Timișoara a decis să revoce hotărârea care prevede majorarea unor dări,...
Deputatul liberal de Timiș Claudiu Chira a demisionat din Partidul Național Liberal, la 14 ani de când se alătura formațiunii politice. Rămâne parlamentar fără afiliere...
Polițiștii Secției 1 Timișoara anunță că au identificat bărbatul care a sustras 6.000 de euro din fanta bancomatului de la o unitate bancară din Timișoara....
Echipa Curatorială Timișoara 2023 a vizitat mai multe spații consacrate sau alternative de infrastructură culturală care ar putea găzdui evenimente în anul 2023, când Timișoara...
Unele taxe și impozite ar putea să nu mai crească de anul viitor, la Timișoara. Asta deși un proiect de hotărâre în acest sens a...
Părinții care vin să-și ia copiii înscriși la două licee aflate în centrul Timișoarei aglomerează în fiecare zi, în jurul orei 14.00, intersecția Loga cu...
Vor fi stabilite noi criterii privind acordarea locuințelor ANL pentru tinerii din Timișoara. Astfel, angajații din sănătate pot beneficia de o locuință chiar dacă au...
Se lucrează de zor pe șantierul Clinicii de Balneologie a Spitalului Municipal Timișoara, care este modernizată în cadrul unui proiect european în valoare de trei...
Performanță demnă de toată lauda obținut de un elev din Timișoara. Vlad Oros, elev în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, a câștigat...
Antreprenorul de pe șantierul variantei de ocolire Timișoara Sud a extins, în prima parte a lunii noiembrie, sectoarele unde s-a așternut primul strat de asfalt...
Aeroportul din Timișoara va beneficia de un ajutor de stat de 9 milioane de lei. Banii vor fi folosiți pentru plata datoriilor acumulate în pandemie....
Senatorul USR de Timiș Raoul Trifan îi critică pe liberali pentru alianța politică pe care au încheiat-o cu social-democrații și spune că și-au trădat alegătorii...
Rata de infectare în județul Timiș scade la 3,71 la mia de locuitori, arată datele oficiale comunicate de Prefectura Timiș, conform cifrelor furnizate de inspectorii...
Peste o mie de pubele galbene și negre au fost verificate în ultimele două săptămâni de autoritățile din Timișoara, la asociațiile de proprietari din oraș....