9 milioane de lei, ajutor de la stat pentru Aeroportul Timișoara. Ce datorii înregistrează?

aeroport timisoara
gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Aeroportul din Timișoara va beneficia de un ajutor de stat de 9 milioane de lei. Banii vor fi folosiți pentru plata datoriilor acumulate în pandemie. Angajații, spre exemplu, nu au nici astăzi achitată prima pentru sărbătorile pascale de anul acesta. 

Până la 15 iunie 2020, Aeroportul din Timișoara a primit un ajutor de stat de peste 4 milioane de lei, aferent perioadei de lockdown. Acum va primi un nou ajutor în valoare de 9 milioane de lei, aferent perioadei 1 iulie 2020-31 decembrie 2021. Memorandumul a fost aprobat de Guvernul României, urmează să vină decizia Comisiei Europene, să se emită un ordin comun al ministerelor Transporturilor și Dezvoltării, iar până la finalul anului se estimează că banii vor în conturi.

Aeroportul înregistrează, la această dată, datorii în valoare de 4 milioane și jumătate de lei. E vorba despre dividende neplătite, aferente anului 2019, dar și facturi restante către furnizori. În privința salariilor angajaților, acestea au fost achitate la timp, cu excepția unor beneficii prevăzute în contractul colectiv de muncă precum prima pentru sărbătorile pascale din acest an.

„Am reușit să obținem bani pentru compensarea datoriilor pe care le-a acumulat aeroportul din cauza pandemiei. Această rezolvare a fost în urma unor demersuri foarte importante și apăsătoare. Dacă nu presam, intram în anul următor dezechilibrați din punct de vedere financiar și de aici încolo era un efect de domino.”, a declarat directorul  Aeroportului Timișoara, Dorel Grădinaru.

Pe de altă parte, directorul aeroportului a anunțat realizarea unor investiții și proiecte prin care să fie pusă în valoare energia regenerabilă.

„Ne propunem să dezvoltăm un parc fotovoltaic, care să susțină energetic infrastructura și activitatea atât în zona de trafic de pasageri, cât și în cea a transportului de tip cargo. Suntem totodată interesați de realizarea unui transport sustenabil prin dezvoltarea unui parc auto complet electric pentru activitatea de handling, precum și de realizarea unor puncte de reîncărcare a vehiculelor electrice, atât ale pasagerilor, cât și ale vizitatorilor. Nu în ultimul rând, pentru că prevenția este cea mai eficientă și înțeleaptă măsură în orice situație, suntem interesați de actualizarea și dezvoltarea sistemului de protecție a infrastructurilor IT&C pentru securitatea națională împotriva amenințărilor cibernetice cu scopul sporirii capabilităților de identificare a posibilelor atacuri și creșterea securității cibernetice.”, a declarat Dorel Grădinaru.

Ajutorul de stat a fost solicitat de mai multe aeroporturi din țară. Este vorba despre cele care au înregistrat, în 2019, un trafic mai mare de 200.000 pasageri, sub 3 milioane pasageri și care se confruntă acum cu pierderi datorate cheltuielilor de exploatare din perioada 01.07.2020 – 31.12.2021. Printre aceste aeroporturi se numără, pe lângă cel din Timișoara, cele din Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Bacău, Craiova și Suceava.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/