Doar comercianții vaccinați pot vinde nuielușe de Moș Nicolae pe străzile Timișoarei

mos ni
1000x100 (2) STPT job 1000x200

Primăria Timișoara anunță că doar persoanele vaccinate vor putea să comercializeze nuielușe de Moș Nicolae pe străzile orașului. Solicitările în vederea obținerii avizului se depun de astăzi până vineri, fiind disponibile peste 100 de locuri în mai multe locații.

Nuielușele de Moș Nicolae vor putea fi cumpărate și în acest an de pe străzile Timișoarei. Primăria anunță că toți cei interesați să comercializeze bețe, felicitări, vâsc sau miniaturi reprezentative trebuie să depună o solicitare în vederea obținerii avizului. Cererile se înregistrează la sediul primăriei, camera 12, la ghișeele 8 și 9, dar și online, pe site-ul instituției, în perioada 24 – 26 noiembrie, urmând să fie soluționate în limita locurilor disponibile.

Actele necesare obținerii avizului sunt următoarele: cerere tip obținută de la ghișeul 8 sau 9 (camera 12); copie a buletinului de identitate/cărții de identitate sau copie act firmă (copie Certificat Unic de Înregistrare ); certificatul verde al persoanei fizice sau al reprezentantului societății care ocupă domeniul public, prin care se face dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 şi trecerii celor 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoana se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, conform reglementărilor HG nr.1183/08.11.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 noiembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a informat Primăria Timișoara.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

Bețele de Moș Nicolae vor fi comercializate în perioada 2 – 6 decembrie, în mai multe locații din Timișoara, în care sunt disponibile peste 100 de locuri.

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/