NEWS ALERT. 457 de percheziții ale DIICOT în plină desfășurare! La traficanți de persoane și de droguri!

Acțiune fără precedent pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic de persoane și de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, trafic de migranți, criminalitate informatică, trafic de droguri și infracțiuni împotriva patrimoniului, cu consecințe deosebit de grave!

În cadrul operațiunii coordonate, realizate la nivel național, polițiștii, împreună cu procurorii DIICOT, vor pune în executare 457 de mandate de percheziție domiciliară și 367 de mandate de aducere. Sunt vizate și alte grupuri infracționale implicate în săvârșirea altor fapte cu pericol social deosebit, care au activat pe teritoriul național sau cu componentă transfrontalieră.

„Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor, indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal, crearea unui climat optim de siguranță a cetățenilor și de protecție a victimelor infracțiunilor. Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză. Pentru Poliția Română și DIICOT, investigarea în mod constant a infracțiunilor de trafic de persoane și de minori, precum și a oricăror forme de exploatare a persoanelor vulnerabile reprezintă o parte a eforturilor de a combate în mod eficient acest fenomen infracțional.”, informează reprezentanții Poliției Române.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/