Prin desființarea postului de administrator public al municipiului Caransebeș, edilul-şef i-a oferit posibilitatea lui Andrei Ungur să se ocupe doar de politică. Cu toate astea,...
Nu am acceptat niciodată verdictele de gen „asta este, suntem o naţie de slugi, ne merităm soarta”. Şi iată că acum avem şansa unei numiri...
Cele două proiecte de hotărâre introduse peste ordinea de zi a şedinţei de ieri a Consiliului Local Caransebeş și-au găsit rezolvarea într-un mod care îi...
Prejudecăți, vis-a-vis de performanțele femeilor în domeniile ocupate cu preponderență de bărbați, au existat dintotdeauna. Iar cel mai elocvent exemplu, în acest sens, face referire...
Legea ţării spune că bugetul ar trebui prezentat în Parlamentul României până în 15 noiembrie, pentru a fi adoptat în perspectiva anului viitor. După trei...
Implicarea de care dă dovadă deputatul Luminița Jivan pentru dezvoltarea județului Caraș-Severin îl fac pe social-democratul Nicolae Tismănariu, primar al comunei Gârnic, nu doar să...
Aducerea unui investitor solid la Moldova Nouă, precum și o reabilitare totală a drumurilor nu sunt singurele probleme ce necesită o atenție deosebită în orașul...
Pe zi ce trece, clasa aflată la putere se califică în premiantul neaveniţilor aflaţi la putere în România de după 1989. Social-democraţii o dau dracului...
După modelul politicienilor de la centru, disputele dintre putere și opoziție nu numai că par interminabile, însă cu certitudine acestea nu-și pierd din intensitate nici...
Nicio ședință de Consiliu Local Timișoara fără un scandal aproape ca la ușa cortului. La fel a fost și vineri, pe mai multe proiecte, dar...
Întârzierea prezentării unei situații concrete a bugetului pe anul 2019 de către Guvern, precum și riscul de a pierde majoritatea parlamentară de către social-democrați reprezintă...
Parlamentarul cărășean respinge aproape fiecare critică pe care opoziția o aduce vizavi de modul în care coaliția de guvernare a construit bugetul pe anul 2019....
Luminița Jivan a început vizitele în teritoriu și prima oprire a fost la Oțelu Roșu, unde s-a întâlnit cu membrii organizației locale a PSD. Președinta...
Cel mai controversat politician la ora actuală, omul care promite bani cu carul, însă carul pare momentan răsturnat pe undeva, militantul legii penalilor, cel care...
După plecările unor „nume grele” din alte regiuni ale țării, dar și mutarea sonoră a lui Ion Mociolacă la PRO România, acum și deputatul de...
Aflat la al doilea mandat în calitate de primar al comunei Coronini, Ilie Boboescu, cel care a atras investiții de milioane de lei în localitatea...
Dacă pleci la drum cu PSD, ești și la bine și la rău, este de părere Marius Damian, fost primar în comuna Teregova 12 ani...
Prima ședință ordinară a Consiliului Local Moldova Nouă din acest an a fost marcată de tragerea la răspundere a actualilor consilieri PSD de către foști...
Prima ședință a Consiliului Local Lugoj, desfășurată joi, a fost una extrem de disputată, în care s-a reușit performanța ca două proiecte inițiate de primarul...
Logica şi bunul simţ îi spun oricărui cetăţean că liderii comunităţilor şi, mai departe, ai societăţii româneşti ar trebui să aibă nişte minime atribute. După...
Scena politică a Lugojului s-a îmbogățit cu un nou actor, care promite multe, chiar dacă pe moment are doar un rol de figurant. Prima întâlnire...
Rezolvarea problemelor cu care se confruntă orașul pe care-l conduce l-a determinat pe Adrian Torma să meargă până-n pânzele albe, fără să țină cont de...
Nicolae Robu face tot mai multe sondaje politice pe pagina sa de Facebook la început de 2019. După ce a vrut să știe dacă oamenii...
Zvonuri confirmate, ieri, în capitala Ardealului. Comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Corina Crețu, a anunțat că va candida la alegerile pentru Parlamentul European din partea...
Persoanele de vârsta a treia au sărbătorit împreună, aseară, la Oțelu Roșu, trecerea în noul an. Au ciocnit o cupă de șampanie aproape 1.000 de...
Intrat în politică încă din anul 1995, primarul comunei Gîrnic simte că mai sunt lucruri de făcut în comuna pe care o conduce și că...
Comuna Lăpușnicu Mare este lovită de un nou scandal la început de an. De această dată nu este vorba despre tensiuni între vechea administrație social-democrată...
Bilanțul finalului de an 2018 la Lugoj nu a relevat doar reușitele și nereușitele administrației locale, ci și o contabilizare a încasării banului public versus...
Luminița Jivan este cea mai potrivită pentru funcția de președinte PSD Caraș-Severin. În opinia lui Luca Mălăiescu, deși sunt mulți care-i vor locul, ea este...
Nu s-au stins bine artificiile de Anul Nou şi fostul premier Victor Ponta a venit în Banat să anunţe biruinţa Pro România la ce alegeri...
Deputatul Ion Mocioalcă, secretarul general al PRO România, șef al PSD Caraș-Severin până de curând, a recunoscut că mai toate angajamentele pe care el și...
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost sunat și a fost informat că este așteptat pe 3 ianuarie la sediul DNA, unde procurorii îi vor comunica...