Cu riscul de a vă plictisi, din nou despre ipocrizie. De data asta, plus ceva oportunism

Nu s-au stins bine artificiile de Anul Nou şi fostul premier Victor Ponta a venit în Banat să anunţe biruinţa Pro România la ce alegeri vor fi începând cu anul acesta. Până la a scrie despre vizită, haideţi să vedem cine este Victor Ponta. Premierul PSD care a redus TVA de la 24 la 9 la sută, dar prieten cu Şova. Nu ăsta de acum, cel de pe atunci, care spunea că-şi bagă aia în ea de ţară, îşi face milioanele de euro de pe la autostrăzi şi pleacă. Mai avea un prieten Ghiţă, calculatoristul, care s-a refugiat la prietenii noştri sârbi şi nu se dă extrădat neam. Aşa, ca un fapt divers, domnul Ponta este cetăţean sârb. Nu simplu, ci ceva de gen onorific sau magna cum laude. Mă rog. Deci, vine Ponta în judeţ, braţ la braţ cu finul Mocioalcă. Primul popas, la Oţelu Roşu. Luca Mălăiescu, primarul pesedist, se dă plecat din oraş şi declară ulterior că el este pesedist şi aşa rămâne. În ciuda fitilelor băgate de naşu şi cu finu, cum că vor câştiga alegerile cu el. Luca mai aşteaptă, Mocioalcă a sărit în barca naşului, la al cincilea mandat de deputat. Proromânii au trecut pe la Caransebeş, unde au câştigat din nou totul şi au poposit la Reşiţa. Unde domnul care îl regreta pe adversarul Frunzăverde a avut momente de sinceritate şi a punctat pentru ce se face politica. Nu cumva cu grija faţă de cetăţean, ci din interes. Politic, pecuniar? Că despre interesul comunitar nu ne-a dovedit nicio javră politicianistă că ar putea fi vorba. Şi, credeţi-mă, toţi politicienii ajunşi administratori cu rezultate pentru cei ce i-au ales s-au cam certat cu liderii camorei politice din care făceau sau fac parte. Nu ştiu cum s-a finalizat vizita reşapatului pesedist, dar tare proşti trebuie să ne creadă ăştia. Un fost premier pesedist, naşul unui etern deputat pesedist ce are în spate insatisfacţiile unui întreg judeţ de mai bine de 20 de ani vin să ne spună că rad tot la alegerile viitoare. Vorba lui Moromete (vecin cu Dragnea!): pe ce te bazezi, domnule?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/