Recurs la bun simţ şi ceva logică

Logica şi bunul simţ îi spun oricărui cetăţean că liderii comunităţilor şi, mai departe, ai societăţii româneşti ar trebui să aibă nişte minime atribute. După opinia mea, ceva şcoală temeinică, nu la distanţă şi după 40-50 de ani. Ar mai trebui să fi demonstrat până a ajunge sus calităţi de gospodar, calităţi umane ce includ în primul rând educaţie. Ne uităm de aproape 30 de ani la maimuţoii ce se perindă la frâiele „bietei ţărişoare”. Analfabeţi pentru palierele pe care au ajuns. Incapabili de a purta o discuţie în contradictoriu pe argumente şi nu pe înjurături. Născătorul României postdecembriste clama ajutorul Marelui Urs şi visa la despoţi luminaţi. Ne-a băgat în cap noua democraţie originală, cu bâtele minerilor. Altul s-a umilit declarând cu fundul stând pe baxurile de ţigarete ale fiului că l-a înfrânt securitatea. Altul s-a luat la trântă cu megailuzionistul David Coperfield şi i-a luat caimacul, arătându-i cum face el să dispară o flotă naţională. Ce dispariţie de zid chinezesc? Ăsta de acum a acumulat ceva case din meditaţii! Bun profesor, slab preşedinte. Totuşi, om de gaşcă, n-a vrut să fie altcum decât predecesorii. De ce să strice firma? Tot acum, asistăm la un asalt asupra statului român ce l-ar umple de invidie pe Adolf. Ştiţi, mustăciosul austriac ce a pus pe foc o lume întreagă. Aşa a început şi el. Cu ridicarea statuii proletarului. Celui care munceşte, Doamne fereşte să gândească. I-a dat vulgului broscuţa şi kilometrii de autobahn. Bibliotecile le-a ars, căci oricum nu mai foloseau nimănui. Rând pe rând, a anulat democraţia, aia aşa cum era ea pe atunci, şi a devenit Fuhrer. Poate vi se va părea o aberaţie sau cel puţin o exagerare, dar ce se întâmplă astăzi în România ar trebui să ne îngrijoreze dacă facem minime analogii cu acele vremuri. Toată puterea se vrea concentrată în mâinile unui singur individ. Care nu este nici preşedinte, nici premier. Nu că nu ar vrea, ci pentru că nu poate. Este condamnat penal. Şi, pentru a nu mai fi condamnat penal, dă peste cap toate legile penale, eliberează hoţi, violatori şi tâlhari din puşcării etc. Nu el direct, ci prin slugile sale. Miniştrii, în frunte cu premierul. Oameni, unul şi unul. Cu grave fracturi intelectuale, nestăpânitori ai limbii române, slugi perfecte. Au executat şeful DNA. După aceea au distrus colaborarea între SRI şi procurori, pe o gândire de genul, hoţii pot uza de orice mijloace în săvârşirea infracţiunilor, dar să-i prinzi nu ai voie decât dacă pui pomelnice la mânăstiri. Mai puţin şi vor cere condamnarea organelor de urmărire penală şi nu a infractorilor. Pe care infractori deja îi eliberează pe bandă rulantă, în ciuda prăpădului pe care aceştia îl fac după „liberare”. Astăzi au torpilat armata şi, de câteva zile, au în colimator BNR. Nu mai vorbesc de buget, investiţii, preşedinţie UE, lucruri mult prea mari pentru nişte indivizi atât de mici. În final, anunţ că îmi voi prezenta scuze public pentru cele ce le scriu la adresa acestei cete de prădători a României dacă vor putea face dovada obţinerii licite a averilor incomensurabile ce le deţin toţi aceşti nemernici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/