Situaţia întâlnită la nivel național, medii de 3 ca admitere în licee, se regăsește și în județ. Cea mai mică medie de admitere la un...
Vreme schimbătoare, pentru următoarele două săptămâni. Cu asta ne ameninţă meteorologia. Iar vreme schimbătoare înseamnă ploi, vijelii, uragane, grindină, alternând cu caniculă, inundaţii şi alte...
Primăria şi Consiliul Local Oraviţa au pus la punct programul pentru trei zile de distracţie la cote maxime, cu ocazia serbărilor oraşului. Niciun alt oraş...
După modelul bacalaureatului, niciuna din mediile de la examenele naționale nu a atins nota maximă. Așadar, județul Caraș-Severin nu se află printre cele care au...
La zece zile de la lansarea Fundaţiei Mişcarea Populară în Caraş-Severin a fost desemnată şi echipa de conducere a acesteia. Filiala judeţeană a Fundaţiei ,,Mişcarea...
Microbiştii s-ar putea să se fi bucurat mult prea devreme că vor vedea din nou în Valea Domanului meciuri de Liga a II-a. Planul de...
După ce a ajuns într-o avansată stare de degradare şi amenajat cât de cât, malul fluviului se află, în continuare, în mijlocul unui amplu program...
Iubitorii muzicii jazz au mai avut o surpriză plăcută în drumul lor spre festival: șoseaua din Cuptoare până în Gărâna este proaspăt reabilitată, jumătate din fonduri europene...
Deputatul PP-DD susține că de abia acum începe să desfășoare munca pe care le-a promis-o oamenilor din Colegiul 1 Reșița. Asta, mai ales că vacanța...
După valuri de căldură şi ploi, a apărut şi un friguleţ. Nu mare lucru, atâta doar cât să te facă să tremuri. E luna lui...
Jandarmii cărășeni s-au dovedit a fi și foarte buni înotători, pe lângă abilitățile lor de a păstra ordinea și liniștea publică. Astfel, au obținut locurile...
Reprezentanţii celor trei cluburi de fotbal din Reşiţa se întâlnesc astăzi cu primarul Mihai Stepanescu pentru a stabili strategia prin care oraşul să aibă din...
De astăzi și până în luna octombrie, cei mai mulți dintre muncitorii UCMR vor sta acasă. Motivul este lipsa de comenzi. Chiar și așa, oamenii...
Încă o ediție a festivalului de jazz s-a încheiat cu succes la poalele Semenicului. Ultima zi, cu mai puțin public, dar cu o atmosferă mai...
A venit şi ziua de 12 iulie. Momentul în care instanţa s-a pronunţat în dosarul generatoarelor, avându-l ca inculpat pe ministrul Transporturilor, Fenechiu. Chestia asta,...
Distracția continuă la altitudine pentru copiii din zona de vest a țării. Pentru cinci zile, locul taberelor de aventură a fost luat de studiul matematicii....
Tribunalul Mureș a luat o decizie în ce privește propunerea procurorului de arestare preventivă a celor acuzați că au fraudat statul român cu suma de...
Prețurile colosale din Oțelu Roșu la apă sunt păcălite de către localnici prin cele cinci izvoare de pe raza orașului și cele două fântâni proaspăt...
Iancu Măran, bărbatul care a omorât o tânără din Oraviţa şi a încercat să o ucidă pe sora acesteia, are toate şansele să nu mai...
Anul trecut, auzisem prima dată de Comisia de la Veneţia, un for european cu importante atribuţii pe marginea aplicării legii. Şi ne-a săltat inima de...
Patronul firmei Miruna este unul dintre cei 8 administratori de firme acuzați de procurorii DIICOT că ar fi fentat statul român, împreună cu firma BCR...
Sebastian Zeicu şi Alin Doban, comisarii prinşi în flagrant luând mită, încearcă prin toate metodele să părăsească penitenciarul, unde de află în stare de arest...
Conducerea instituției nu are nicio noutate de la polițiști în urma „amplei” acțiuni care a vizat ocoalele silvice de acum două zile. Ștefan Stănescu este...
Voluntarii de la GEC Nera vor avea parte în acest sfârşit de săptămână de o nouă aventură, în cadrul proiectului „Marea Hoinăreală”, etapa a V-a....
La poalele Semenicului, în Poiana Lupului, ritmurile de jazz au anunțat împrejurimile că a început ediția festivalului de anul acesta. Aseară a fost prima zi...
Guvernul Ponta, de fapt Victor Ponta, că restul sunt cam de umplutură, pregăteşte o nouă lege a salarizării. Dar, înainte de asta, să vă spun...
În urma audierii care a durat mai bine de 12 ore la sediul DIICOT Târgu Mureș, aproape 20 de persoane implicate în cazul evaziunii fiscale...
Lucrările de reabilitare a celei mai importante clădiri de patrimoniu din Clisura Dunării vor începe în viitorul apropiat. Finanțarea vine de la Ministerul Culturii, în...