Săptămâna trecută, Guvernul Ponta a decis ca statul să renaționalizeze Uzina Constructoare de Mașini din oraș, astfel că acum se pune la bătaie planul ce...
Bocşenii îşi doresc un oraş mult mai curat, însă administraţia locală nu le poate promite acest lucru în momentul de faţă. Personalul care se ocupă...
Telenovela morţii regelui Cioabă a intrat într-o nouă etapă. Aceea a împărţirii averii. De fapt, nu este nimic ocult, această luptă este la vedere, cu...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a inițiat astăzi procedura de mediere a neînțelegerilor cu două dintre trusturile de presă din țară, care i-au denigrat imaginea prin...
Fostul ministru al Turismului şi Dezvoltării, Elena Udrea, a avut o discuţie, în urma vizitei sale în Caraş-Severin, şi cu primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu. Au...
În sesiunea din toamnă a bacalaureatului, probele decurg în viteză. A început evaluarea scrisă cu proba de limba și literatura română, ce adună peste 600...
Pentru că s-au săturat de tehnologie și de superficialitatea spre care se îndreaptă omenirea, un grup de români din toată țara, dar și persoane din...
Soţii Daniel şi Daniela Purea riscă ani grei de puşcărie pentru implicare în traficul de droguri de risc şi mare risc. Mama şi fratele dealerului...
Fie că este vorba despre noul val de fonduri europene axate mai mult pe agricultură, fie pentru că prețurile legumelor și fructelor au crescut considerabil...
Ieri a fost 23 august. O sărbătoare deosebit de importantă în trecut. Zi caracterizată prin manifestări diverse, la care erau obligaţi să participe mii de...
Declaraţiile fostului ministru al Turismului şi Dezvoltării, Elena Udrea, susţinute ieri în cadrul întrunirii de la Biroul Permanent Judeţean al PDL din Caraş-Severin, nu le-au...
Cărăşenii care au în plan să călătorească din toamnă cu trenul trebuie să se intereseze, cu atenţie, de preţul biletelor. Asta, pentru că CFR Călători...
Pentru a debloca situația complicată din administrația locală a orașului Oțelu Roșu, telefoane blocate și salarii neplătite, Consiliul Local a aprobat o hotărâre prin care...
Cu ani în urmă, am participat la o înmormântare într-un sat din Banat. Cunoşteam în acel sat un profesor, rudă cu familia decedatului. Dar nu...
Fostul ministru al Turismului în Guvernul Boc, Elena Udrea, a fost prezentă astăzi în Caraş-Severin. Prezenţa acesteia în judeţ a constat în vizitarea investiţiilor începute...
După zicala „Banatu’i fruncea”, voleibaliștii bănățeni au demonstrat la competiția națională de volei jucată la Mamaia că sunt apți și demni de a reprezenta lotul...
Încă un eveniment tulbură liniștea cetățenilor județului. O bătrână a fost victima unui viol din cauză că a refuzat să îi dea bani unui tâlhar....
Vicepreşedintele PNL a intrat din nou în discuţia presei. Se pare că Marcel Vela a fost propus aseară ca potenţial ministru al Transporturilor. Potrivit unor...
După lungi aşteptări, Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Reşiţa se va mări, schimbându-şi totodată denumirea. În urma unei decizii a ministerului, şcoala va număra, din...
Deși a avut loc un concurs pentru construirea unui monument în memoria victimelor revoluției, reșițenii își pot lua gândul, cel puțin anul acesta, de la...
Cioabă a fost adus acasă. La ora 15,00 a sosit şi preşedintele Băsescu. S-a strecurat în odaia palatului în care se afla corpul neînsufleţit al...
După ce vechea administraţie locală a vândut terenuri pe bandă rulantă, acum reprezentanţii Primăriei Bocşa caută soluţii pentru a rezolva problema. Până la sfârşitul anului,...
Pentru orașul cu multe etnii, administrația locală se gândește să le satisfacă dorințele tuturor. Duminica aceasta este rezervată culturii germane, cu interpreți ce vin de...
Când George Popescu a hotărât să-și facă dreptate cu mâna lui, a ajuns în boxa acuzaților alături de cei trei angajați ai săi de la...
Guvernul a aprobat Memorandumul prin care se propun două variante de măsuri care să permită continuarea activității Uzinei Constructoare de Maşini din municipiul Reşiţa. Schimbarea...
Nenorocirile se ţin lanţ în Caraş-Severin. O altă persoană şi-a pierdut viaţa zilele trecute într-un accident de circulaţie. În momentul de faţă, cercetările continuă. Traversarea...
Potrivit unor surse neconfirmate oficial, în cursul zilei de astăzi, Guvernul Ponta a luat o decizie istorică pentru Reșița: să renaționalizeze unul dintre cei mai...
Cele trei ateliere din cadrul taberei de pe Semenic au reușit să ofere un spectacol cu tot tacâmul la finalul cursurilor: scenete interpretate de cursanți,...
Șefii Federației Române de Handbal (FRH) au decis programul celei de-a 55-a ediții a Ligii masculine de handbal, ce va avea loc în perioada 15...
Jandarmii cărăşeni şi-au petrecut câteva ore din program pe stadionul Mircea Chivu din municipiul Reşiţa. Nu au jucat fotbal, ci au simulat un exerciţiu, în...
Incendiul ce a durat zile întregi în Parcul Național Domogled a chelit pădurea de copaci. Pagubele au atins o sută de hectare de pini făcuți...