George Popescu şi alţi trei tineri, angajaţi ai firmei soţiei sale, au toate şansele să înfunde închisoarea pentru 1.000 de lei, ca urmare a acţiunii...
Administraţia locală a municipiului Reşiţa este nemulţumită de starea deplorabilă a cimitirelor din oraş, acestea nefiind administrate corespunzător. Au fost constatate o serie de probleme,...
Mai puțin de o săptămână îi desparte pe iubitorii muzicii de jazz de cel mai important festival din țară, renumit la nivel internațional. Gărâna Jazz...
Azi e o zi mare. Nu mă refer la lungimea sau lăţimea zilei de 4 iulie. Şi nici la ziua Americii. Pentru politica românească e...
Medicul prins în flagrant de lucrătorii Serviciului Judeţean Anticorupţie Caraş-Severin în timp ce primea mită 200 de euro pentru a opera un pacient a fost...
În condițiile în care căpușele fac zilnic victime ce aglomerează secțiile de urgențe din spitale, Primăria Municipiului Caransebeș vine în ajutorul cetățenilor și organizează, la...
Express de Banat a scris în urmă cu câteva zile despre legăturile periculoase dintre şefii instituţiilor din judeţ şi lumea interlopă. Şeful Biroului de Administrare...
S-a reușit, cu fonduri europene, construirea unui ambulatoriu la standarde europene în cadrul spitalului din orașul Oțelu Roșu, însă lipsa fondurilor necesare pentru cofinanțare a dus...
Bacalaureatul, la noi, dă bătăi de cap tuturor. De câţiva ani încoace, multora. De la Ministerul Educaţiei, elevi, profesori, inspectorate şcolare, până la Poliţie, Parchet,...
În timp ce Reşiţa este foarte aproape de a ajunge în al doilea eşalon fotbalistic printr-un artificiu devenit clasic în campionatele din România, Caransebeşul îşi...
Acuzat de reşiţeni că a lăsat Uzina Constructoare de Maşini fără patrimoniu, Adrian Chebuţiu le oferă pasionaţilor sportului cu motor din oraş posibilitatea de a...
Strada Corbului este supusă din nou unui proces de reabilitare, drept care va fi închisă, începând de astăzi, între 9:00 și 14:00. „Având în vedere că,...
În cea de-a treia zi de bacalaureat, elevii, în funcție de profil, au dat examen la matematică și istorie. Dacă până acum matematica era cea...
Administrația orașului Caransebeș urmărește înființarea unei Case de Pensii în oraș. În urma discuțiilor la București în Ministerul Muncii, primarul Marcel Vela încearcă să amenajeze...
Investitorii au întors vizita administrației publice locale și, timp de mai multe zile, au stat la Moldova Nouă. Investițiile private au cunoscut un avânt ieșit...
Maria Grapini a avut un şoc când a văzut cum se prezintă unele clădiri de patrimoniu din centrul istoric al staţiunii de pe Valea Cernei,...
Proba care bagă în sperieți candidații la Bacalaureat, cea de matematică, se desfășoară în cursul zilei de astăzi. Cei care au ales filologia, profilul uman,...
După cum ştiţi, premierul Victor Ponta se află într-o vizită în China. Dar, pe urmele sale nu se află spionii lui Băsescu, se află taifunuri,...
Petru Vela riscă să-şi piardă mandatul câştigat la alegerile de anul trecut după ce Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că a fost găsit incompatibil....
Așa cum era de așteptat, în fiecare an de bacalaureat profesorii servesc o porție bună de râs în timpul procesului de corectură. Anul acesta nu...
Administraţia locală din Reşiţa vrea să ofere cetăţenilor un Centru Civic demn de municipiul de pe Bârzava. Acesta ar putea deveni, anul viitor, centru al...
Tabăra Râul Alb este renovată, însă destinația ei se va înmulți cu o nouă caracteristică: tabără pentru sportivi, locul în care se vor desfășura cantonamentele...
Instituţia prezidenţială a lut-o complet razna. După ce, în urmă cu câteva zile, Băsescu semna un comunicat, prin care invita românii să sărbătorească într-o zi...
HC Caraş-Severin are un buget redus semnificativ faţă de sezoanele trecute, astfel că toate piesele importante au fost lăsate să plece, iar în locul lor...
Preşedintele Marian Preda şi Daniel Funeriu au lansat duminică seară, la Reşiţa, Fundaţia Mişcarea Populară, filiala din Caraş-Severin fiind a 24-a din ţară. La prima...
Dezamăgiți de subiectul al treilea, elevii cărășeni au ieșit din sălile de examene supărați că a picat poezia, considerată de aceștia cea mai grea, în special...
Zilele Reșiței nu au însemnat doar sărbătoare și distracție pentru toată lumea. Clubul Lions Reșița Montană și-a îndreptat atenția spre copiii mai puțin norocoși și...
Așa cum a promis, Dragana Mirkovic le-a oferit totul reșițenilor, muzică de calitate, spectacol adevărat și inima sa în palmă în cele peste două ore...
Prima zi de Bacalaureat a dat startul emoțiilor în rândul elevilor. Obișnuiți cu camerele de supraveghere, candidații la bac sunt mai stresați de subiecte decât...
Magazinul cu dublu rol din satul Sasca Montană poate deveni realitate cu ajutorul cărășenilor. Un vot înseamnă o șansă în plus ca proiectul „Tinerii meșteșugari...